17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

FOTO | Săptămâna faptelor noastre bune mironiste

C.P. Două activități de suflet au avut loc săptămâna trecută în liceul nostru, prima desfășurată la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Iași și intitulată „Un dar, un zâmbet, o bucurie”.

“Dragă voluntarule, dacă vrei să faci o bucurie unui copil cu nevoi speciale pune în darul tău un gând frumos, o carte, o jucărie, rechizite, dulciuri, mici atenții care îi pot face sărbătorile de iarnă mai frumoase!”

Acesta a fost îndemnul Campaniei derulate de Inspectoratul Școlar Județean Iași în perioada 2-22 decembrie 2021, campanie căreia membrii comisiei SNAC ai Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani i s-au alăturat, și având implicarea tuturor,

profesori diriginți, doamne învățătoare, părinți și copii, reprezentanți CȘE, au reușit șă aducă un dar, un zâmbet, o bucurie copiilor de la Școala Gimnazială Specială Pașcani.

Săptămâna a fost completată de „Cutia bucuriei”, o activitate desfășurată în perioada 13-17 decembrie de către comisia SNAC, alături de profesorii diriginți, doamnele învățătoare, membrii CȘE, părinți și copii, toți implicându-se cu tot sufletul la realizarea acestui proiect.

Vă multumim din suflet pentru sprijin!

„Fă Rai din ce ai!”

Alte articole