11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

FOTO | A început Târgul Meșterilor Populari, la Pașcani. Păstrătorii de tradiții vă așteaptă în centrul municipiului

Centrul municipiului Pașcani a devenit un pol al tradițiilor autentice românești și al meșteșugurilor de altădată timp de trei zile. Vineri, 15 iulie, a debutat o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari, ce va avea loc până duminică, pe strada Ștefan cel Mare. O astfel de manifestare ce promovează zestrea neamului românesc, a început cu un spectacol folcloric în fața Casei de Cultură Mihail Sadoveanu.

Autoritățile locale și organizatorii au adresat un cuvânt de deschidere la cea de-a XIII- ediție a evenimentului.

Apoi, meșterii populari s-au dus la standurile amenajate la umbra castanilor pentru a-i aștepta pe vizitatori.

Din Bacău a venit domnul Stoian care spune că este meșter popular poate de când s-a născut. Asta deoarece poartă în suflet tradițiile strămoșești, iar la țară, orice localnic poate fi un meșter popular.

Pe lângă cojoacele de lână, opincuțele și alte obiecte vestimentare sau de uz casnic, el sculptează și icoane pe lemn. În semn de mulțumire pentru divinitate pentru ajutorul dat, într-o cumpăna a vieții.

Printre pastratorii de tradiții, l-am găsit și pe domnul Toader, din Păltinoasa-Suceava. De patru decenii, sculptează în lemn iar prin fiecare opera ce iese din mâinele lui, spune o poveste.

Da viață poveștilor populare, proverbelor sau anumitor momente celebre din trecut, cu ajutorul talentului, uneltelor și a bucăților de lemn.

Printre standurile cu tot felul de obiecte, care mai de care mai frumoase, mai ochioase, au fost și locuri care te atrăgeau prin mireasmă. Venită de la Neamț, Alina a adus la târg produse din lavandă. Uleiuri esențiale, săpun, buchetele de flori și multe altele, fabricate din planta supranumită și aurul mov.

Așadar, timp de trei zile, până duminică, pășcănenii și nu numai sunt invitați să participe la Târgul de Sântilie. 69 de meşteri şi creatori populari din întreaga ţară și din Republica Moldova, promovează în oraș meşteşugurile artistice tradiţionale, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust. Cu ocazia acestui târg, cei interesați de meșteșugurile românești pot participa la ateliere în olărit, țesut, prelucrarea pieilor și împletituri în sfoară.

De precizat este faptul că evenimentul este organizat de Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Primăria și Consiliul Local al  Municipiului Pașcani, Muzeul Municipal din Paşcani și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova având partener Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani.

Alte articole