14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Focare de COVID 19 la Spitalul Municipal Pașcani și Centrul de Servicii Sociale Sfântul Nicolae

Dupa o buna perioada de liniste, apar noi focare de COVID 19 in municipiul Pascani. Directia de Sanatate Publica Iasi a anuntat luni, 26 iulie, ca au fost inregistrate doua focare in oras. Unul este la Centrul de Servicii Sociale Sfantul Nicolae, unde patru persoane, doi salariati si doi beneficiari, au fost confirmate cu virusul SARS COV 2.

Salariații pozitivi au fost izolați la domiciliu și monitorizați de medicii de familie. Beneficiarii pozitivi au fost izolați și monitorizați în centru. S-a efectuat dezinfecția spațiilor comune.

Cel de-al doilea loc cu focar este Sectia de Neurologie de la Spitalul Municipal de Urgenta. Trei pacienti, internati in acelasi salon, sunt pozitivi. Doi au fost externați și izolați la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie și un pacient a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, secția ATI.

De precizat este faptul ca specialistii estimeaza ca in curand va veni un nou val de infectari in tara. Chiar dacă este de aștep tat ca noua tulpină SARS-CoV2, Delta (tulpina indiană), să devină dominantă în România undeva la finalul lunii august, instalarea celui de-al patrulea val al pandemiei (o rată de incidență crescută) este așteptată undeva în luna septembrie, odată cu răcirea vremii și cu începerea școlilor, spun medicii și specialiștii consultați de HotNews.ro.

In municipiul Pascani, potrivit autoritatilor, duminica, 25 iulie, incidenta era de 0,19/mia de locuitori.

 

Alte articole