5.5 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 10, 2022
Array

FMI ne măreşte din nou taxele. Cât vor plăti românii pentru afacerile derulate acasă, pentru chirii şi contribuţii sociale Citeste mai mult: adev.ro/mr0p66

Întreprinzătorii care îşi derulează afacerile acasă vor plăti impozite de zece ori mai mari pe clădire, chiar dacă locuinţele lor sunt trecute pe persoană fizică, iar chiriile vor fi taxate şi pentru contribuţiile sociale.

Nici n-a plecat bine delegaţia FMI din România, că de la Guvern au ieşit la lumină noi proiecte legislative prin care ni se măresc taxele. De data aceasta, cei vizaţi sunt proprietarii de locuinţe care scot şi ceva bani de pe urma lor şi, posibil, întreţinătorii de familii cu venituri mari. Mai exact, dacă proprietarul derulează o afacere (frizerie, magazin, cabinet medical, birou notarial etc.) în propriul apartament, impozitul plătit pe această clădire va creşte semnificativ – chiar şi de zece ori – pentru că nu se va mai lua în calcul statutul proprietarului (persoană fizică sau juridică), ci destinaţia utilizării imobilului. Dacă sufrageria şi balconul de la parter, spre exemplu, se utilizează ca magazin, aceasta va fi impozitată aşa cum sunt taxate persoanele juridice, nu precum cele fizice. La fel şi în cazul închirierii, pe lângă impozitul aferent acestui venit, proprietarul va mai plăti şi contribuţii sociale, ceea ce înseamnă că va scoate din buzunar aproximativ 16% din cât îi ia chiriaşului.

Citeste mai mult: adev.ro/mr0p66

Alte articole

Ședință pentru amenajarea unei piste pentru biciclete în Hârlău

Ședință extraordinară vineri, 9 decembrie, în Hârlău. Aleșii locali...

Tradiții mironiste de Crăciun

C.P. Două evenimente care anunță sosirea Crăciunului sunt în...

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie, de la...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow