12.7 C
Paşcani
luni, mai 23, 2022
Array

Florin Constantinescu solicită includerea autostrăzii „Moldova”, Iaşi – Târgu Mureş, în Master Planul General de Transport

Senatorul social-democrat Florin Constantinescu a solicitat Ministerului Transporturilor includerea autostrăzii „Moldova”, Iaşi – Târgu Mureş, în Master Planul General de Transport. În cadrul declaraţiei politice adresate în plenul Senatului în această săptămână senatorul păşcănean a trecut în revistă beneficiile pe care le-ar aduce construcţia acestei autostrăzi.
“Autostrada „Moldova” nu este o solicitare a mea, nu este o solicitare a parlamentarilor ieşeni, nici a autorităţilor publice locale. Autostrada Iaşi-Târgu Mureş este o necesitate a zonei care ar permite generarea unor noi locuri de muncă şi creştere economică. Transformarea drumului expres, aşa cum apare în Master Planul de Transport, în autostradă, ar aduce deschidere spre vestul ţării, ar crea conexiunea Republicii Moldova cu România (…) prin legarea estului Europei de vestul Europei, dezvoltând astfel turismul, crescând exporturile şi acordând atenţia cuvenită investitorilor”, a declarat Florin Constantinescu.
Referindu-se la ţări precum Germania, Austria, Italia, senatorul păşcănean a afirmat că România are autostrăzi dar nu se poate lăuda cu numărul de kilometri. De asemenea, Florin Constantinescu a precizat că “autostrada ar însemna o îmbunătăţire exponenţială de 50-60% a reţelei de transporturi a României”.
În finalul declaraţiei politice senatorul a solicitat imperativ Ministerului Transporturilor “reintroducerea de urgenţă a Autostrăzii Moldova în Master Planul General de Transport al României 2014-2020”.
„Dacă ne dorim ca România să crească economic trebuie să avem voinţa de a face legăturile necesare cu străinătate, mai ales prin infrastructură de calitate. Numai aşa nivelul de trai al românilor se poate îmbunătăţi”, a mai spus Florin Constantinescu.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Pășcănean premiat la „Cupa Portas” la șah

   In zilele de 21 si 22 mai ,la Botosani...

Acțiune pentru siguranța comunității la Hîrlău

La data de 21 mai a.c., polițiștii Poliției Orașului...

Scandalagii amendați la Pașcani

La data de 22 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului...



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow