17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Filmul de vineri seară de la Pașcani – „Dune”

Primăria Pașcani a stabilit ce film va rula în această vineri, 29 iulie, în cadrul seriei de proiecții în aer liber. Dacă până acum au fost două filme pentru copii, de această dată, va fi o producție pentru tineri și adulți. Este vorba despre Dune, un film SF american, cu multe premii în industria cinematografică, ce poate fi văzut de la ora 21:00, pe esplanadă.

În film este vorba despre este o călătorie mitică și încărcată de emoții a unui erou, un tânăr genial și talentat născut cu un destin mai măreț decât și-l poate închipui, care trebuie să călătorească până pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei și al poporului său. Pe măsură ce forțele malefice izbucnesc într-un conflict legat de exclusivitatea pentru furnizarea celei mai prețioase resurse din univers, care se regăsește doar pe această planetă – resursă capabilă să deblocheze cel mai mare potențial al umanității – vor supraviețui doar cei care își pot cuceri frică.

De precizat este faptul că, până acum, pășcănenii au vizionat Tom&Jerry și Cartea Junglei. În total, vor fi zece proiecții de filme în aer liber, câte una în fiecare zi de vineri.

Alte articole