More

    VIDEO -„Festivalul Luminii” la Pascani. Sute de tineri, mii de lumanari aprinse

    Array

    Cercetașii au luminat Parcul Municipal din Pașcani cu peste 3000 de gulguțe sâmbătă cu ocazia unui eveniment anual, care a devenit destul de cunoscut în ultimii ani și în localitate. Festivalul Luminii, a adunat anul acesta în ciuda vremii destul de reci, sute de pășcăneni de toate vârstele care au avut ocazia să asculte muzică în interpretarea tinerelor talente locale, să guste prăjituri și clătite delicioase sau să schimbe o carte în cadrul unui atelier inedit.

    Prin mii de luminițe, muzică, jocuri interactive, ceaiul cald sau dulciurile gătite chiar de cercetași, toate gratuite, Festivalul Luminii a devenit din ce în ce mai cunoscut și așteptat la Pașcani. Evenimentul aflat la a VI-a ediție și organizat de Centrul Local ”Crinii” a dat altă față Parcului Municipal sâmbătă seara, iar activitățile începute de la orele 17.00 au ținut mai bine de 3 ore, chiar și după lăsarea întunericului, imaginea creată de gluguțele aprinse fiind una deosebită.

    Scopul acestei manifestări culturale organizată în fiecare an de cercetași este acela de a reaminti oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte din viața lor, fie că e vorba de muzică, mișcare, îmbrățișări, dulciuri, un ceai cald sau lumina gulguțelor.

    În jurul orelor 19.00, la lăsarea întunericului, aleile parcului, scările și insulița de pe lac au căpătat un contur luminos creat de gulguțele în care au fost aprinse lumânări, iar pășcănenii au fost plăcut impresionați de imaginea de ansamblu creată de cercetași, prin forme, culori și lumina lumânărilor.

    Festivalul Luminii este un alt fel de festival, fiind și un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, motiv pentru care pășcănenii au avut parte și de un program artistic cu muzică și fragmente de stand-up comedy, în cadrul căruia s-au remarcat Sabin Berbece și Cornel Moisii, Petru Ungureanu, Elena Neamțu, Claudiu Axintioi, Raluca Covrig și Miruna Albu.

    Un moment deosebit pe care au avut ocazia să îl vadă de această dată și cei care nu fac parte din organizația cercetașilor a fost depunerea promisiunii, eveniment aparte în cadrul căruia se susține jurământul cercetășesc și este acordată eșarfa, conform categoriilor de vârstă. Cele trei principii care stau la baza acestui angajament de onoare sunt respectul față de propria persoană, respectul față de ceilalți și respectul față de Dumnezeu.

    Precizăm că Festivalul Luminii de anul acesta de la Pașcani a avut invitați și din centrele locale din Iași, a adunat peste 1000 de vizitatori , iar cercetașii de toate vârstele au pregătit pentru ei în jur de 800 de dulciuri de casă: prăjituri, clătite, sau gogoși. Partea de organizare a evenimentului a fost susținută de ramura exploratorilor, adică de tineri cu vârste între 15 și 19 ani.
    Amintim că cercetășia prin valorile ei urmărește să ofere copiilor și tinerilor tinerilor o educație non-formală, prin implicare socială, responsabilizarea și dezvoltarea abilităților de organizare și de viață independentă.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Șofer urmărit prin Pașcani, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

    Un sofer care a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor rutieri a fost urmarit pe strazile municipiului Pascani, sambata, 23 ianuarie, in jurul orei...

    Avem confirmarea oficială: Și amenzile fiscale pot fi plătite, la jumătate din minimul legal, în 15 zile

    Parlamentarii au modificat recent o facilitate importantă pentru contribuabilii care primesc amenzi fiscale. A fost extins oficial termenul în care aceste sume pot fi...

    Virusul SARS-CoV-2 ar putea fi transmis chiar și după vaccinare, avertizează un oficial britanic

    Persoanele vaccinate anti Covid ar putea transmite virusul mai departe, avertizează adjunctul directorului medical al Marii Britanii, profesorul Jonathan Van-Tam, potrivit Mediafax, care citează BBC. Într-un articol...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI