23.7 C
Paşcani
luni, august 15, 2022
Array

Festivalul de datini și obiceiuri la Miroslovești FOTO si VIDEO

Sute de oameni şi zeci de mascaţi la o nouă ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de la Miroslovești. Încă de la primele ore ale dimineţii, cu mic cu mare sătenii s-au adunat în faţa Primăriei din comună unde au asistat la un spectacol de zile mari.

În acest an deschiderea festivalului de datini şi obiceiuri a fost făcută de un grup de colindători din Todirești. Fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume populare i-au colindat şi urat pe locuitorii comunei, iar la sfârşit au primit diplome şi colăcei din partea administraţiei locale.

Rând pe rând zeci de urători din Drăguşeni, Ciohorani sau Timișești au urcat pe scenă şi i-au încântat pe cei prezenţi. Nici ansamblul din comuna gazdă nu s-a lăsat mai prejos. Caprele, căluşarii, babele sau urşii din Miroslovești au strâns ropote de aplauze, iar la sfârşitul reprezentaţiei au încins o horă cu cei prezenţi la eveniment.

Prezenţi pe scenă au fost şi Irozii de la Soci, Banda lui Radu, caprele sau urşii, însă deliciul spectacolului au fost mascaţii de la Verșeni. “Înarmaţi” cu doi saci de pene, nu şi-au terminat urătura până nu au aruncat toate penele peste cei prezenţi.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow