9.1 C
Paşcani
duminică, septembrie 25, 2022
Array

Festival de tradiţii şi obiceiuri a ruşilor lipoveni, la Brătești

- Advertisement -

Festivalul de tradiţii şi obiceiuri a ruşilor lipoveni a avut loc duminică după amiază într-o comună din apropiere de Paşcani. Pe surse, evenimentul trebuia să se desfăşoare pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadovenu” din oraş, dar s-a renunţat la această idee pentru că închirierea locaţiei era peste bugetul oragnizatorilor, 300 de lei pe ora. Astfel, păşcănenii au pierdut ocazia să urmărească momente unice cu dansurile şi cântecele comunităţii de ruși lipoveni.

bratesti festival rusi lipoveni

Peste o sută de persoane s-au adunat la Căminul Cultural din comuna Stolniceni Prăjescu, satul Brătești pentru a lua parte la programul artistic oferit în cadrul proiectului naţional „Să ne cunoaştem obiceiurile, tradiţiile, limba maternă şi istoria ţării de origine” organizat de comunităţile de ruşi – lipoveni din toată ţară.

Astfel, în satul Brătești şi-au dat întâlnire, cu mic cu mare oameni ai locului. Ansamblurile din ţară care păstrează tradiţiile şi obiceiurile prin dansuri şi cântece, au urcat pe scenă. Nu au lipsit formaţiile din sat.

Pe parcursul a peste două ore, publicul a ascultat şi cântat melodiile Ansamblurilor care au făcut spectacol şi chiar a adus zâmbete pe faţa sătenilor.

Evenimentul s-a desfăşurat şi la Târgu Frumos, acolo unde există o mare comunitate de ruşi lipoveni.

Participanţii la eveniment au spus că spectacolul artistic trebuia să aibă loc pe scena Casei de Cultură din Paşcani, însă s-a renunţat la idee pentru că nu aveau buget alocat pentru a plăti sala unde urma să aibă loc Festivalul, câte 300 de lei pe ora.

Proiectul aduce un tribut bătrânilor din zona Moldovei care îşi respectă tradiţiile, obiceiurile, portul şi limba maternal.

Materialul video integral îl puteți urmări pe canalul de youtube bittv

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow