8.9 C
Paşcani
marți, octombrie 19, 2021

Fenomen inexplicabil: numărul elevilor români care se întorc din străinătate la Iaşi s-a dublat

Cele mai multe înscrieri s-au făcut pentru clasele primare, iar dintre acestea, pentru clasa a III-a u ţările europene predomină, dar sunt elevi ce vin şi din Canada, Siria, Iordania sau Arabia Saudită. Care ar fi cauzele?

Elevii români plecaţi peste hotare se întorc înapoi în România, numărul copiilor înscrişi în anul şcolar 2016-2017 fiind aproape dublu comparativ cu anul şcolar 2015-2016. Potrivit unui raport şcolar realizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în anul şcolar care s-a încheiat au fost depuse 285 de dosare de înscriere la nivelul judeţului Iaşi a copiilor care au venit din alte ţări, dublându-se totodată şi numărul ţărilor din care elevii s-au înscris. Dacă, în anul şcolar 2015-2016, numărul total al elevilor care s-au înscris provenind din alte ţări a fost 168 de elevi, în anul şcolar care a trecut, numărul acestora a fost depăşit numai de elevii care au venit din Italia, 170, restul până la 285 fiind din alte ţări.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Surpriză! Când apare noul film din seria “Singur acasă” și cine joacă în el. Trailerul a fost lansat deja

Un nou film din seria “Singur acasă” va fi lansat pe 12 noiembrie 2021. Acesta se va...

Amenzi mari pentru șoferii care parchează pe trotuar. Proiect legislativ adoptat Senat

Șoferii din România care nu sunt atenți în momentul în care își parchează mașinile pe spațiile pietonale...

Creșă mică în spatele RAGCL. Legislativul local, convocat din nou

Legislativul pășcănean este convocat în ședință de îndată pentru a hotărî amplasamentul noii creșe din municipiu. Ședința...

România va avea o „bursă a lemnului” în 2022

Asociaţia Forestierilor din România – ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un memorandum de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI