0.2 C
Paşcani
luni, decembrie 5, 2022
Array

Femeie din Valea Seaca trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

porumb

O femeie din localitatea Valea Seacă, acuzată că nu și-a achitat dările către stat, va da socoteală în fața magistraților.
Procurorii au trimis-o în judecată pe Roxana Crăciun (29 de ani), pentru evaziune fiscală. Conform oamenilor legii, în februarie 2008, administratorul SC Cereal Prod Com SRL a cunoscut-o pe Roxana Crăciun și a împuternicit-o pe aceasta în numele firmei respective.
Anchetatorii au menționat că femeia, împreună cu persoane din județul Arad, rămase încă necunoscute, a importat porumb din Ungaria, pe care l-au revândut unor firme din România. Procurorii au mai susținut că a fost importată și revândută cantitatea de 196.880 de kilograme de porumb, marfă ce a ajuns la opt firme din localitățile Iași, Arad, București, Rădăuți, Botoșani, Argeș și Dolj.
Femeia a emis facturi pentru tranzacțiile comerciale respective, însă, spun procurorii, aceasta nu le-a înregistrat în contabilitate, deși ar fi încasat banii. Oamenii legii au adăugat că prejudiciul produs statului se ridică la 562.900 de lei.
„Învinuita a avut o atitudine nesinceră. Ea a susținut că ar fi executat ordinele unui anume «Dan», din județul Arad, dar acesta nu a putut fi identificat. Totodată, reprezentanții firmelor cumpărătoare au recunoscut-o pe învinuită“, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Carmina Pascal. sursa oradeiasi.ro

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow