Chiar daca viscolul si ninsorile abundente au trecut, o femeie a ramas blocata aseara cu masina in zapada. Pentru ca in autoturism mai erau doi copii minori, dintre care unul de sase luni, care puteau sa inghete de frig, soferita a chemat in ajutor pompierii si ambulanta.
Femeia de 29 ani a facut o manevra gresita si a intrat cu masina in omat. Dupa mai multe incercari esuate de a iesi de acolo, aceasta a sunat la numarul de urgenta 112. In autoturism mai erau doi copii minori, care erau in posibilitatea de a ingheta de frig. La fata locului s-a deplasat initial o ambulanta iar apoi un echipaj de pompieri. A fost acordata asistenta medicala copiilor, iar pompierii au scos masina din zapada. Din fericire, nimeni nu a patit nimic.
La sfarsitul saptamanii pompierii au intervenit in mai multe situatii extreme. Printre acestea se afla o tentativa de sinucidere si doua persoane fara adapost gasite pe strada in toiul noptii, care au fost duse la spital.