18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Farmaciştii vă roagă: Nu mai faceţi stocuri de medicamente!

Colegiul Farmaciştilor roagă pacienţii să nu îşi mai facă rezerve de medicamente, fiind semnalate mai multe astfel de situaţii, ceea ce „pune presiune suplimentară pe stocurile existente“, ducând implicit la disfuncţionalităţi de aprovizionare şi eliberare a medicamentelor.

De asemenea, reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor spun că în această perioadă medicii au transmis prescripţiile direct către farmacii în loc să le transmită pacienţilor sau au transmis pe e-mail reţete pentru produse cu regim special, cum ar fi cele din categoria stupediantelor şi psihotropelor.

„Ne confruntăm zilnic cu deficite în aprovizionarea cu medicamente esenţiale. Ultimele modificări legislative luate de către autorităţi, legate de prescrierea medicamentelor şi transmiterea prescripţiilor, au avut scopul de a limita deplasarea pacienţilor vulnerabili către spitale şi medici specialişti, având în vedere asigurarea protecţiei celor mai fragili dintre noi în faţa pandemiei“, au precizat cei de la Colegiul Farmaciştilor.

Aceste situaţii au fost centralizate şi înaintate Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, solicitând în acelaşi timp o soluţionare urgentă.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole