More

    Fără permis de conducere pe drumurile publice

    Array

    În urmă unei acţiuni desfăşurate de poliţişti pe drumurile publice din judeţul Iaşi au fost depistate trei persoane care conduceau autoturismele însă nu aveau carnete de conducere. Aceştia s-au ales cu dosare penale.

    Trei persoane care nu aveau carnet de conducere s-au urcat aşa la volanul maşinii şi au condus-o pe drumurile publice. Însă nu au scăpat de vigilenţa poliţiştilor care se aflau la datorie. De exemplu un păşcănean a fost depistat de către patrula poliţiei pe o stradă din comuna Todireşti. Ionuţ G. în vârstă de 21 ani a fost oprit în trafic iar în urmă verificărilor efectuate s-a stabilit că nu avea permis de conducere.

    Tot ieri, 8 septembrie şi un bărbat din zona Hîrlău a făcut acelaşi gest. L. Constantin, în vârstă de 24 ani din comună Fântânele, conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

    Un alt caz a fost al unui barbat din comuna Schitu Duca.

    În cele 3 situaţii au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere”.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Stradă cu sens unic în fața Liceului Nicolae Iorga

    Strada din fața Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” urmează să fie cu sens unic. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 21 aprilie, de la sediul Primăriei Pașcani. //

    Peste 400 de locuri libere pentru vaccinare la centrul din Pașcani

    Premiera la centrul de vaccinare anti COVID 19 din municipiul Pascani. De la deschiderea acestei locatii, miercuri, 21 aprilie a.c., pe harta interactiva de pe platforma de programare au aparut, pentru prima data, peste 400 de locuri libere pentru cei care vor sa se imunizeze la centrul de pe strada Sportului din oras. Doritorii se pot programa, ca si pana acum, pe plaftorma nationala, prin call-center sau medicul de familie. //

    Probleme cu licența pentru deszăpezire, din cauza unei pretenții ilegale

    Societea locală de salubritate are probleme serioase cu obținerea licenței pentru serviciile de deszăpezire si întreținerea cailor de acces pe timpul iernii, din cauza...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet