12.9 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Familiile numeroase și monoparentale vor putea primi terenuri pentru case, bani pentru achiziționarea de mașini și alte beneficii

Familiile numeroase care au în întreținere mai mult de trei copii și cele monoparentale vor putea beneficia de o serie de ajutoare din partea statului, dar și din partea firmelor private. Ca să primească aceste ajutoare, familiile respective vor avea nevoie de un card de beneficii, ce va fi acordat după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă, se arată într-o propunere legislativă ce a depășit perioada în care putea fi dezbătută la Senat, astfel încât se consideră adoptată tacit la prima Cameră sesizată.

Propunerea legislativă, a cărei adoptare tacită a fost consemnată luni, în cadrul lucrărilor în plenul Senatului, stabilește că familiile numeroase și monoparentale vor putea avea parte de beneficii economice, sociale sau culturale, garantându-se astfel egalitatea în societate a acestora privind accesul la bunuri și servicii publice și private.

După cum scrie în expunerea de motive, în țara noastră se înregistrează un risc major de vulnerabilitate socială pentru familiile numeroase și monoparentale.

„Potrivit statisticilor Eurostat din 2014, România este a doua țară din Europa cu risc major de sărăcie și vulnerabilitate socială pentru un procent de 73,1% dintre gospodăriile cu venituri mici și medii formate din părinți și trei sau mai mulți copii aflați în îngrijire, fiind depășită numai de Bulgaria”, scrie în expunerea de motive.

Continuarea pe Avocatnet.ro

Alte articole