2.4 C
Paşcani
marți, octombrie 26, 2021
Array

Familia – tema de dezbateri pentru copii. Dorinţa celor mici: mai multă afecţiune între părinţi

Ce înseamnă familia? Iubire, ocrotire, sprijin necondiţionat şi siguranţă. Sunt doar câteva dintre modurile de a o defini, în viziunea unor copii de numai nouă ani de la o şcoală din Paşcani. Aproape 30 de elevi, împreună cu părinţii, au participat astăzi la o activitate despre familie şi îndatoririle acesteia, precum şi despre drepturile copilului. Micuţii au avut şi surprize pentru cei care le-au dat viaţă.

Activitate inedită, astăzi, la Liceul Nicolae Iorga, din zona Deal a municipiului Paşcani. O clasa de elevi, împreună cu părinţii lor, a participat la o lecţie interactivă, cu tema “Arborele genealogic – familia mea”. Puşi pe grupe, fiecare copil a trebuit să răspundă la întrebările învăţătoarelor despre ce înseamnă mediul familial şi drepturile lor.

Sub privirile părinţilor, elevii au răspuns ce reprezintă pentru ei mediul în care cresc. Au făcut şi scrisori pentru cei care i-au născut, prin care le-au spus prin ce probleme ar trece la această vârstă.
Iubire, ocrotire, siguranţă sau chiar TOTUL, sunt doar câteva dintre cuvintele ce descriu familia în viziunea copiilor.
Deşi mici, dar cu o gândire mare, elevii au spus şi cu ce probleme se confruntă părinţii în aceste timpuri. Şomajul, avortul sau divorţul sunt doar unele din răspunsurile lor.
Nu a trecut cu vederea, nici ce îşi doresc copiii să vadă mai mult în sânul familiei: mai multă afecţiune între părinţi. Pentru asta, unii dintre ei le-au organizat şi o masă romantică pentru împlinirea a zece ani de la căsătorie.
Scopul acestei activităţi, organizată de cadrele didactice ale liceului, a fost de a-i determina pe copii să îşi iubească mai mult familia.

Menţionăm că nu este pentru prima dată când se organizează astfel de lecţii, la clasa Step-by-step. În fiecare an se alege câte o tema, fie legată de câte un anotimp, fie de o anumită valoare din viaţa de zi cu zi.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Primarul si consilierii PNL-Pro Romania, reclamati la DNA pentru abuz in serviciu

Primarul municipiului Pascani si consilierii locali din PNL si Pro Romania au fost reclamati la DNA si...

Sedinta pentru rectificari bugetare si modernizarea  unor strazi

Legislativul pascanean este convocat in sedinta ordinara, pe 28 octombrie de la ora 09.00. Pe ordinea de...

Bataie de joc la adresa unor societati comerciale. Conditii si probleme in plus pentru obtinerea acordului de functionare

Situatie confuza la Primaria Pascani privind eliberarea Acordului de Functionare pentru unele societati care isi desfasoara activitatea...

Pascaniul cauta teren pentru o noua cresa. Primarul a propus sa fie construita pe terenul alocat pentru doua blocuri ANL

Administratia locala din Pascani vrea sa construiasca o noua cresa, dar nu stie unde. Investitia ar urma...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI