13 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Expoziție de carte la Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani

Imaginea scriitorului Leonard Gavriliu este reanimată de Biblioteca Municipală, prin organizarea unei expoziții de carte.

Se împlinesc trei ani de la stingerea din viață a scriitorului pășcănean care a lăsat în urmă o colecție impresionantă de volume de poezie, proză, critică literară, eseuri și studii științifice precum și o serie de studii de psihologie.

Psiholog, scriitor, publicist și traducător român, cetăţean de onoare al municipiului, Leonard Gavriliu s-a născut pe 1 aprilie 1927, într-o casă situată nu departe de Biserica” Sfinții Voievozi”, duăa cum chiar el mărturisea și a decedat la 30 iunie 2018 la Spitalul Municipal de Urgenţă.

„A scris peste 40 de volume, în domeniile: literatură, critică literară, psihologie și filosofie. În scrierile sale, amintește cât de mult și-a dorit să revină la Pașcani. A reușit abia în 2001, la vârsta de 74 de ani. Aici s-a implicat în diverse proiecte, revigorând cu succes viața culturală din Pașcani”, se arată într-o postare de pe pagina de facebook a Bibliotecii Municipale.

Scriitor onorat cu titlul de cetăţean de onoare al municipiului, Leonard Gavriliu a primit în anul 2017 Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate scriitoricească. O mare parte din biblioteca sa de specialitate a fost donată Bibliotecii Municipale, care astăzi îi poartă numele.

Alte articole