12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Explicaţiile Primăriei Paşcani privind anularea unor licitaţii pentru investiţii. Procedurile vor fi reluate în câteva zile

Primăria Paşcani explica într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook care sunt motivele pentru care vor fi reluate licitaţiile la o serie de investiţii importante.
Pentru amenajarea noului cimitir licitaţia a fost anulată în urma unor recente modificări legislative care permite achiziţia directă a serviciilor de proiectare. Procedura va fi reluată în următoare zile iar săptămâna va fi aflat rezultatul, deocamdată doar pentru realizarea proiectului tehnic.
Se urmăreşte ca investiţia să fie realizată în două etape. Mai întâi să fie împrejmuit şi amenajat terenul apoi să fie construite capela şi clădirile administrative. Investiţia este estimată la 6,7 milioane lei iar pentru proiectare sunt prevăzuţi 132 000 lei.

 “Amenajare cimitir în Municipiul Pașcani”. Pentru a demara lucrările cât mai repede la acest obiectiv important, licitația privind serviciul de proiectare pentru aceasta investiţie a fost anulată având la baza noua modificare legislativă şi anume, Hotărârea de Guvern 485/25 06 2020. Această modificare permite ca achiziţia serviciilor să se face prin procedura de achiziţie directă, mult mai rapidă şi care nu necesită documentatii suplimentare faţă de achiziţia prin procedura simplificată” se arată în comunicatul Primăriei Paşcani.

Şi pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino din Paşcani va fi reluată licitaţia în următoarele zile iar până la sfârşitul lunii se aşteaptă deschiderea ofertelor. Procedura aflată în derulare a fost anulată pentru ca documentaţia tehnică să fie completată, în urma numeroaselor solicitări de clarificare depuse de firmele interesate să câştige contractul. Valoarea investiţiei este de peste 21,7 milioane de lei, din care 2% şi cheltuielile neeligibile din bugetul local iar restul, fonduri europene nerambursabile.

„În cazul proiectului “Reabilitarea, conservarea și revitalizarea Palatului Cantacuzino –Pașcanu și a terenului aferent” a fost întocmit proiectul tehnic de către o firmă specializată în proiectarea lucrărilor pentru monumente istorice, firma selectată în urma unei licitaţii, prin sistemul electronic de achiziţii publice. După elaborarea proiectului tehnic s-au scos la licitaţie serviciile de executare a lucrarilor, conform proiectului. În urma publicării caietului de sarcini au fost solicitate mai multe clarificări privind unele elemente decorative, arhitecturale, unele detalii legate de materialele de construcţii etc. Deoarece administrația locală este interesată că lucrările pentru acest monument istoric să fie de cea mai bună calitate s-a decis suspendarea licitaţie, iar proiectul tehnic a fost transmis celui care a întocmit documentaţia pentru a adăuga toate datele solicitate din clarificări, urmând să fie reluată licitaţia” se arată în comunicat.

De asemeena Primăria Paşcani are probleme cu proiectul „Creșterea eficienței energetice pentru Grădinița nr.2 și Creșa nr.1” în valoare de peste 5,7 milioane lei. Investiţia a fost scos la licitaţie, de două ori, dar nu nici un constructor nu a fost interesat să execute lucrările. Din acest motiv procedura va fi reluată, dar cu unele modificări. Municipalitatea a solicitat acordul finanţatorului pentru a fi organizate licitaţii separate pentru proiectare şi execuţie.

„Privind proiectul “Modernizarea, extinderea şi dotarea Creşei nr 1 și Grădiniţei nr 2 din Pașcani, cele două servicii de elaborare a proiectului tehnic şi executarea lucrărilor au fost scoase la licitatie împreună, de două ori, însă nu a fost depusă nici o ofertă în acest sens. Interesul administrației locale exista, conducerea Primăriei a trimis către ADR N-E o notificare prin care se solicita scoaterea la licitaţie separat a lucrărilor de proiectare tehnică şi a lucrărilor de executare.”

În acelaşi comunicat se arata ca administraţia locală are în derulare proiecte de investiţii din fonduri europene în valoare de 51 milioane lei iar implementarea lor este coordonată şi monitorizată de către Agenţia de Dezvoltarea Nord Est.

„Primăria Municipiului Pașcani are în derulare un număr de 7 proiecte cu finanțare europeană, valoare contractelor semnate fiind de aproximativ 51 milioane de lei. Aici sunt incluse reabilitarea şi modernizarea unităților de învățământ, reabilitarea Palatului Cantacuzino Pașcanu, extindererea Ambulatorului de la Spitalul Municipal dar și proiecte ce vizează informatizarea şi digitalizarea serviciilor publice.
Proiectele cu fonduri europene accesate de Primăria Municipiului Pașcani se afla în diverse etape de implementare, conform legislaţie în vigoare. Până la realizarea efectivă a lucrărilor trebuie parcurşi mai mulţi paşi, cum ar fi organizarea de licitaţie pentru servicii de consultanță, servicii de proiectare tehnică şi apoi etapa de executare efectivă a lucrărilor.
Important de ştiut este şi faptul că în implementarea tuturor proiectelor din fonduri europene administrația locală este coordonată şi monitorizată de către Agenţia de Dezvoltarea Nord Est.”

Alte articole