Autorităţile atenţionează populaţia că, în ultima perioadă, pe piaţă, au fost plasate foarte multe bancnote de 10 lei falsificate.
Pentru a veni în sprijinul populaţiei, Poliţia a comunicat câteva deosebiri, care pot fi observate cu destulă uşurinţă, la prima vedere, precum şi unele metode de verificare. Astfel, cea mai simplă metodă pentru a verifica dacă o bancnotă de 10 lei e falsă sau nu este să încerci să răzuieşti culoarea de pe ea, cu o cheie sau cu o monedă.
Dacă se răzuieşte, este unul dintre semnele clare ca bancnota este falsă. Pe de altă parte, bancnotele false sunt mai deschise la culoare şi, pe măsură ce sunt manevrate, crapă vopseaua de pe ele şi nu mai rămân la fel de netede precum cele autentice. Există o diferenţă mai greu sesizabilă şi la desenul din partea stângă- sus. Astfel, cifra 1 de la 10 de culoare galben este aproape ştearsă, comparativ cu 0.
De asemenea, spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false. Nu în ultimul rând, aşa cum se poate observa, cu destulă uşurinţă, în fotografia de mai jos, bancnotele false sunt mai scurte cu câţiva milimetri decât cele autentice. Continuarea aici