9.6 C
Paşcani
luni, octombrie 2, 2023

Evitaţi strada Kogălniceanu. Se asfaltează până pe 29 iunie

Dacă sunteţi şofer evitaţi traficul rutier pe strada Kogălniceanu din municipiul Paşcani. Până pe 29 iunie în acesta zona vor avea loc lucrări de asfaltare a străzii. Din acest motiv se circulă cu dificultate, pe un singur sens.

Administraţia locală face apel la conducătorii auto să foloseasca alte străzi pentru a ajunge la Piaţa din Deal şi Spitalul CF. De asemenea locuitorii din acesta zonă sunt rugate să îşi parcheze maşinile în altă parte, timp de câteva zile, pentru a nu bloca lucrările de asfaltare.

Menţionăm că în proiectul de investiţii început de anul trecut sunt cuprinse 34 de străzi, alei, parcări şi terenuri de sport. O parte din investiţii au fost deja executate iar în acest an sunt prevăzute 16 străzi unde vor fi făcute lucrări de întreținere și reparații drumuri și ridicare la cotă a capacelor de canalizare, potrivit reprezentanţilor Primăriei.

Alte articole

Flashmob organizat de Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani, în piațeta Primăriei

C.P. Invitație pentru elevi și profesori la: Săptămâna europeană...

Traficul greu, mutat pe campul lui Pantazi si printre casele luncasilor

  Restricțiile de tonaj pe "Pasajul Petisorul" din Pașcani aprobate...

Când trebuia / când va fi reparat pasajul „Peștișorul”

  Restricțiile de circulație pe Pasajul Peștișorul vor intra in...

Bătaie de joc cu centrul de recoltare a sângelui din Pașcani

  12 pompieri din Pascani au donat sange pentru colegii...