More

    Eveniment important pentru cercetași. Se apropie deschiderea anului cercetășesc

    Array

    Lupisorii, temerarii şi exploratorii sunt invitaţi să pornească din nou în marea Aventură a cercetaşilor începând cu dată de 19 septembrie. După perioada de vacanţă, se va deschide anului cercetăşesc 2015, eveniment care va avea loc în perioada 19-20 septembrie la Tabăra mică de la Muncel.

    Invitaţia vine din partea liderilor Centrului Local “CRINII” Paşcani şi îi îndeamnă pe cercetaşi dar şi pe cei care doresc să se înscrie în organizaţie să vină în număr cât mai mare şi să participe la activităţile care vor avea loc în cadrul acestui eveniment.

    Părinţii sunt invitaţi să fie alături de copiii lor dacă doresc iar dacă doresc să sprijine acţiunile de organizare se pot înscrie până la dată de 9 septembrie.
    Precizăm că în fiecare an, cercetaşii organizează astfel de activităţi menite să atragă noi membrii şi să treacă în revista proiectele care au avut loc pe parcursul anului ce tocmai s-a încheiat.

    Cercetăşia este mai mult decât recreere, este educaţie pentru viaţă, un mod de a trăi şi o mişcare cu impact semnificativ la nivel mondial. Cercetăşia oferă tinerilor şansă de a se angaja în activităţi diverse, creează noi oportunităţi pentru aceştia, încurajează diversitatea şi egalitatea, leagă noi prietenii. Cercetăşia responsabilizează prin practicarea democraţiei, dezvoltă potenţialul fiecărui individ şi al grupurilor, responsabilizandu-i şi insuflându-le valori clare.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Semne bune anul are pentru Clubul K1 Vikings GYM Pașcani. 7 medalii obținute la o competiție națională

    Prima competitie de profil din acest an a adus sapte medalii pentru Clubul  K1 Vikings GYM din municipiul Pașcani. Sportivii au obtinut patru medalii...

    Activități e-learning cu parteneri din România și Polonia la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

    C.P. Un parteneriat inedit a debutat zilele acestea la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani,  reunind  online elevi din Polonia, de la Școala Szkoła Języków...

    Elevii ar putea reveni în bănci pe 8 februarie. 65% din cadrele didactice din zona Pașcani programate pentru vaccinare 

    Mai sunt cateva zile din semestrul I de scoala, urmeaza o saptamana de vacanta, iar din semestrul al II-lea, elevii ar putea reveni in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI