15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

EUROSCOLA, Colegiul C.F. ”Unirea”, Pașcani

În perioada 15 iunie – 15 octombrie 2018, la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ”Unirea”, Pașcani se derulează activitățile din cadrul Concursului național Euroscola, ediția a XI-a, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (MEN).
Sub deviza ”Europa pentru noi”, această ediție își propune să conștientizeze avantajele pe care orice comunitate le poate avea, prin accesarea și implementarea unor proiecte cu finanțare europeană. Uniunea Europeană alocă sume importante pentru dezvoltare și pentru recuperarea decalajelor dintre regiuni, cu toate acestea cetățenilor le lipsesc adesea informații privind modul în care politicile europene influențează viața lor personală și a comunității din care fac parte.
Având în vedere aceste aspecte dar și importanța dezvoltării durabile prin surse de energie neconvențională, elevii Colegiului Tehnic de Căi Ferate ”Unirea”, Pașcani și-au propus să promoveze unul din proiectele importante din această zonă, un proiect inedit, ce valorifică sursele solare și eoliene în iluminatul public.
COMUNICAT DE PRESA

Alte articole