15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Etapele vaccinării de la Iaşi, de la cadre medicale la populaţia generală. Unde sunt centrele din judeţ?

Primele vaccinuri anti-Covid se vor face la Iaşi luni

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, ieri, în judeţul Iaşi au fost raportate 212 de noi cazuri de infecţie cu SARS COV2 dar şi trei decese din rândul pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă. Referitor la gradul de ocupare al paturilor ATI din spitalele COVID 19 şi suport COVID-19, ieri mai erau libere patru paturi, respectiv la Spitalul C.F. Iaşi, un pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie şi două la Spitalul Municipal Paşcani. Tot ieri, Instituţia Prefectului judeţului Iaşi a anunţat începerea campaniei de vaccinare. În etapa I va fi vaccinat personalul din sistemul medical public şi privat şi personalul care deserveşte activităţi critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educaţie, alimentaţie sau energie).

Săptămâna viitoare la Iaşi, pe 28 decembrie, vaccinarea va începe cu personalul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase. În etapa a II-a va avea loc vaccinarea populaţiei aflate la risc în faţa Covid 19 – vârstnici şi persoane cu boli cronice care s-au constatat că sunt comorbidităţi la cazurile de Covid-19. Etapa a III-a este destinată vaccinării populaţiei generale. În judeţul Iaşi, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 centre de vaccinare, la care se vor adăugă trei caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidenţiale şi medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate).

De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare şi centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilităţi). Dintre cele 31 de centre de vaccinare, 16 sunt în municipiul Iaşi, patru centre de vaccinare în municipiul Paşcani şi câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localităţi: Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomeşti, Hârlău, Ciurea, Belceşti, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni şi Popricani. Vaccinurile vor fi stocate şi distribuite în toată regiunea Moldovei la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac”. Deocamdată, nu se ştie numărul exact de vaccinuri care vor fi distribuite judeţului Iaşi, pentru prima etapă.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole