21 C
Paşcani
miercuri, august 10, 2022
Array

Elevii și politicienii – dezbatere despre problemele școlii

Elevii și politicienii – dezbatere despre problemele școlii

Elevii au chemat la discuții aleșii locali. Întâlnire a avut loc în această după amiază, iar cel mai fierbinte subiect de lista se afla cel privind paza în școli și plata gardienilor din buzunarul propriu. La dialog au spus prezent conslieri locali.

Elevii au un cuvânt de spus. Liderii lor au chemat politicienii la discuții pentru a-și spune păsul și pentru a se lua măsuri la nivel de administrație locală. Printre cele mai arzătoare probleme pentru ei ar fi – să nu mai scoată bani din buzunar pentru plata pazei suplimentare în școli sau pentru cumpărare de materiale suplimentare la orele de sport sau multiplicarea auxilierelor necesare în procesul de învățămământ.

Prezent la invitație au spus consilierii PNL, PSD și PMP care fiecare a avut câte ceva de spus pe aceste subiecte. De exemplu, Leonard Ursu de la PSD le-a comunicat elevilor și colegilor din Consiliu să analizeze foarte bine veniturile și cheltuielile unităților de învățământ, iar din acei bani se pot achita sau achiziționa multe cheltuieli pe care acum le suportă părinții prin asociații sau nu.

Și Sorin Olariu din partea PMP a adăugat că școlile au bani suficienți pentru a achita paza suplimentară în școli, iar directorii trebuie să gestioneze foarte bine bugetul, făcând referire la proiectul de hotărâre ce vizează Liceul “Miron Costin” pentru construirea unui gard. Iar Asociațiile de părinți trebuie doar să strângă bani pentru activități și nu investiții.

Consilierii PNL, Marius Pintilie și Mihaela Spiridon au fost prezenți la ședință și le-au sugerat elevilor ca asemenea întâlniri trebuie să aibă loc mai des pentru a spune cu ce probleme se confruntă la nivel de școală.

Marius Pintilie a menționat că solicitările elevilor vor fi expuse în cadrul ședințelor de consiliu local, iar pentru bugetul de anul viitor este posibil ca o parte dintre ele să fie realizabile. A menționat și despre reabilitarea sălii de sport din fața Colegiul „Sadovenu”.

Reprezentanții elevilor vor să facă și un Consiliu Consultativ dar au lansat și o invitație aleșilor locali să vină în școli pentru a vedea unitățile de învățământ.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

SONDAJ DE OPINIE PENTRU DEZVOLTAREA PAȘCANIULUI

  Pășcănenii sunt invitați sa participe la un sondaj de...

INVITATIE LA FESTIVALUL FAMILIEI

Comunicat: INIMO – Dăruieşte şi schimbă cu adevărat viitorul...

Pascaniul deține doar 3,57% din puterea economica a județului

Pascaniul, al doilea municipiu din Iași deține doar 3,57%...

Farmaciile unde se găsesc pastilele de iodura de potasiu

Ministerului Sănătății a publicat lista farmaciilor unde persoanele cu...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow