3.4 C
Paşcani
marți, noiembrie 30, 2021

Elevii pot fi testaţi la şcoală pentru a reveni în clase în ziua a opta de la trecerea în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a fost semnată o completare la ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii pentru a se clarifica situaţiile în care elevii se pot testa la şcoală pentru a reveni în clase în ziua a opta de la intrarea clasei în online.

Acesta a catalogat adresa transmisă de un funcţionar din Ministerul Sănătăţii, prin care se preciza că testarea nu se face la şcoală decât elevilor cu simptome şi nu celor ce vor să revină în ziua a opta, drept ilegală. „Tocmai ce am semnat completarea la ordinul comun Ministerul Sănătăţii Ministerul Educaţiei. Este vorba de o completare a articolului 6, alineatul 5 prin care am clarificat trei situatii pentru a da posibiltiatea revenirii în clasă începând cu ziua a opta.

Avem trei situaţii posibile:

  1. Dacă exista cabinete medicale scolare – va exista obligativitatea testării elevilor care doresc să revină.
  2. Acolo unde nu există cabinete şcolare, se va solicita DSP iar DSP va organiza echipe mobile de testare.
  3. Dacă sunt elevi care s-au testat oriunde altundeva, aceştia vor putea prezenta si ei rezultatul negativ al acestui test pentru a putea reveni în ziua a opta.

Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcţionar al MS s-au adus completari unui Ordin de ministru, lucru ilegal, deoarece o adresă nu e un act administrativ de natură a aduce completări unui ordin de ministru. S-a rectificat şi astăzi se va publica in Monitorul Oficial completarea prin care am clarificat aceasta situaţie.”

Ce prevede completarea la ordinul comun privind testarea în ziua a opta:

„La articolul 6 din Ordinul ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrulunităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 1 octombrie 2021, alineatul (5) se modifică şi va avea
următorul cuprins:

„(5) Testarea elevilor se realizează în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învăţământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim on-line.

Elevii al căror test efectuat în unitatea de învăţământ este negativ, precum şi elevii care prezintă în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, pot relua cursurile cu prezenţă fizică.

Elevii care nu se prezintă la testare sau care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR efectuat în ultimele 24 de ore, reiau cursurile cu prezenţă fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.”

sursa zdi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza pentru luna decembrie 2021

Luna decembrie va fi mult mai caldă decât în mod normal, cu temperaturi mai ridicate, potrivit ANM. Săptămâna...

Studiu: În Europa, trei sferturi dintre copiii care practică un sport sunt abuzaţi. România, printre ţările cu cele mai multe victime

Statistici alarmante au fost publicate sâmbătă de Universitatea Edge Hill din Anglia. În urma unui studiu, la...

Iată cum se utilizează un test de salivă pentru depistarea Covid-19. Miniștrii Educației și Sănătății au făcut demonstrațiile – VIDEO

Ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila, au realizat o...

City Insurance începe plata despăgubirilor pentru clienți

Mâine, 29 noiembrie, începe plata primelor despăgubiri către păgubiţii City Insurance. Societatea de Asigurare-Reasigurare a intrat în faliment...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI