7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Elevii mai au de aşteptat. Programul „Cornul şi laptele”, înapoi la autorităţile locale

Copiii din  şcoli şi grădiniţe mai au de aşteptat, săptămâni sau chiar luni de zile,  până când vor primi din fonduri guvernamentale cornuri lapte fructe şi legume. În acest an,  licitaţiile şi contractele trebuie derulate şi încheiate de administratiile locale, nu de Consiliul Judeţean Iasi,  aşa cum a fost până acum. Primăriile au fost înştiinţate abia acum câteva zile de modificarea aprobată de consilierii judeţeni,  la jumătatea acestei luni şi au primit banii în conturi.
La Paşcani suma alocată este de cca 352.000 lei, la Târgu Frumos 185.000 lei iar pentru Hârlău 176.000. Din aceşti bani trebuie asigurată furnizare produselor destinate elevilor până pe data de până pe 21 decembrie urmând ca sumele destinate pentru anul viitor să fie stabilite şi transferate anul viitor.

Consilierii judeteni au luat acesta decizie pentru simplificarea procedurilor de licitaţie şi distribuţie. Asta după ce acum patru ani de zile programul „Cornul şi Laptele” a fost transferat de la autorităţile locale la cele judeţene.
La Paşcani reprezentanţii Primăriei spun că vor cere directorilor de şcoli actualizarea bazelor de date cu elevii beneficiari şi că vor relua colaborarea cu societăţile locale de panificaţie şi furnizorii de lactate legume şi fructe în vederea încheierii contractelor de distribuţie. Toate aceste proceduri ar putea dura de la câteva săptămâni la câteva luni de zile în funcţie de rezultatul licitaţiilor.

Alte articole

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...

Explicații și soluții pentru furnizarea apei, fără întrerupere – VIDEO

Intâlnire importantă la Primăria Pașcani cu privire la furnizarea...