30 C
Paşcani
joi, august 5, 2021
30 C
Paşcani
joi, august 5, 2021
Array

Elevii încep mâine „Şcoala altfel”, iar apoi intră în vacanţa de primăvară

Elevii intră, luni, în săptămâna „Şcoala altfel”, dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, urmată de vacanţa de primăvară, care se va încheia în 22 aprilie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.
Săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, programată anul acesta în intervalul 7 – 11 aprilie, lasă cadrelor didactice libertatea de a alege activităţile în care să fie implicaţi copiii, în afara celor cotidiene de la şcoală.
Elevii au astfel ocazia atât să se recreeze (la teatru, film, muzee, evenimente sportive etc.), cât şi să afle lucruri noi prin vizite la sedii de instituţii publice ai căror angajaţi le prezintă, cu acest prilej, „secretele” meseriei lor.
Printre instituţiile care au constant vizitatori din rândul elevilor, în săptămâna „Şcoala altfel”, se numără Ambulanţa, Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ministere şi unele din subordinea primăriilor.
După „Şcoala altfel”, elevii intră în vacanţa de primăvară, programată în intervalul 12 – 22 aprilie, adică inclusiv perioada Paştelui.
Semestrul al doilea de şcoală se va relua în 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia în 20 iunie, o zi mai târziu elevii intrând în vacanţa de vară.
Mediafax

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
30 ° C
30.8 °
25.2 °
49 %
5.1kmh
93 %
joi
31 °
vin
29 °
sâm
26 °
Dum
30 °
lun
33 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI