Array

Elevii din Târgu Frumos au stat de vorbă cu poliţiştii

La data de 30.09.2015, sub egida “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii“, poliţişti ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului de Ordine Publică, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și ai Poliției Orașului Tg. Frumos au organizat şi susţinut două activităţi de educativpreventive pe raza orașului Târgu Frumos, beneficiari fiind elevi ai Liceului Teoretic
”Ion Neculce” și Liceului Tehnologic ”Petru Rareș”.

elevi tg f

Polițiștii de prevenire au prezentat scopul și semnificația acestei ”săptămâni a prevenirii criminalității”, oferind informații despre principalele infracțiuni contra patrimoniului și pedepsele prevăzute de noul Cod Penal. Reprezentanţii celorlalte structuri de poliție au prezentat aspecte legate de domeniul lor de activitate- criminalitate organizată, trafic de fiinţe umane, criminalitate informatică, prezentând principalele recomandări și măsuri de siguranță ce trebuie adoptate de elevi pentru a fi în siguranță.

La aceastăactivitate au participat peste 100 de elevi din cele două licee.
La sfârșitul activității, polițiștii au oferit elevilor caiete cu mesaje preventive, materiale realizate în cadrul proiectului ”Caiete pentru elevi”, realizat în parteneriat cu A.T.O.P Iași și au fost înmânate conducerii celor două unități școlare 400 buc. ghiduri de buzunar pe linia prevenirii consumului de droguri și a furturilor pentru a fi folosite folosite în acțiunile proprii organizate la nivelul școlilor.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Hârlău, cereri de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice 

Aleșii locali ai orașului Hârlău au aprobat depunerea a trei proiecte, în cadrul Planului...

Primăria Pașcani vrea să cumpere autobuze electrice pentru transportul public

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a inițiat astăzi un...

Cotnariul se înfrățește cu o comună de pe Prut

Demersuri pentru înfrățirea comunei Cotnari cu o comună de...

Dezbatere despre dezinformare și rolul educației media, la „Miron Costin” Pașcani

Săptămâna aceasta a debutat la "Miron Costin" din municipiul Pașcani cu un...