29.1 C
Paşcani
luni, iulie 26, 2021
29.1 C
Paşcani
luni, iulie 26, 2021
Array

Elevii din satele ieşene studiază câte trei materii cu un singur profesor

Ultimele știri

În şcolile din mediul rural sunt cadre didactice care predau şi trei obiecte odată.

De ani de zile, elevii din mediul rural s-au obişnuit să facă cu acelaşi profesor şi trei obiecte din curricula şcolară. Astfel, cu profesorul de chimie se fac şi orele de fizică şi biologie, iar cu cel de istorie şi orele de engleză şi cultură civică. Desenul, sportul şi muzica rămân adesea obiecte predate de un singur profesor, de cele mai multe ori necalificat pe niciuna dintre discipline. O soluţie pentru această situaţie ar fi, dar ea este foarte puţin folosită. “Mediul rural este cel mai afectat pe fondul resurselor, în acest sens încercăm să facem ce putem. Cursurile de conversie profesională care se ţin la Universitatea «Al.I. Cuza» este o soluţie reală, deoarece, pe lângă specialitatea pe care o au, profesorii devin titulari şi pe alte discipline. Ne surprinde totuşi lipsa de interes din partea Ministerului, aceasta este o problemă veche, de ani!”, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP).

Preotul, de la biserică la şcoală

Din cauza salariilor mici şi a cheltuielilor pe navetă, majoritatea profesorilor care ar putea ajunge în comunele cu deficit de profesori refuză ofertele. Astfel, cu o mână de dascăli, sute de copii învaţă pentru ca să prindă un loc la şcolile de la oraş. Ca o tradiţie la sat, religia este disciplina care aparţine preotului, şi nu dascălului. Încă de pe vremea bunicilor, pentru ora de religie nu a existat profesor special calificat, iar pentru o oră pe săptămână, niciun profesor care predă la oraş nu acceptă naveta la sate. În ultimii ani, această disciplină a început să fie predată şi de profesorul de cultură civică ori desen. Rămân însă sate unde preotul predă religia încă de pe vremea repartizării acestuia la parohie. „Sunt cazuri izolate, nu trebuie să generalizăm. Tot ce înseamnă limba română, matematică, chimie, fizică, aici avem profesori calificaţi. Rămân profesorii de muzică, desen, sport, chiar istorie sau geografie care predau în mai multe locuri, în acest caz se completează catedra, în special la şcolile mici”, a declarat Camelia Gavrilă, inspector-şef pe învăţământul preuniversitar. Continuare pe Ziarul de Iasi

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer senin
29.1 ° C
29.4 °
27.1 °
55 %
3.1kmh
8 %
lun
26 °
mar
32 °
mie
34 °
joi
34 °
vin
30 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI