11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Elevii de la Liceul Teoretic „Miron Costin”, angajati pentru o zi in programul Job Shadow Day

C.P. 42 elevi de clasa a XIIa de la  Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pascani au experimentat timp de o zi statutul de angajat într-o companie sau o instituție, aflând mai multe informații despre profesii chiar de la cei care le practică.

În cadrul programului internațional Job Shadow Day, derulat de Junior Achievement (JA) România și școlile partenere, tinerii au ales profesioniștii din diverse domenii pe care i-au urmărit „din umbră”,în funcție de meseriile pe care doresc să le practice ca adulți. Acest programeducațional de orientare profesionalăeste format dintr-o serie de evenimente locale șinaționale, desfășurate în săptămâna „Școala Altfel”, implicând atât elevii din clasele 0 – X, care merg la locul de muncă al părinților, cât și elevii din clasele terminale de liceu (XI – XII), care merg în shadowing la companii și instituții locale. Toate acestea au scopul de a stimula curiozitatea tinerilor, de a îi motiva să învețe mai bine și să aplice ceea ce știu în comunitățile lor, sprijinind astfel dezvoltarea locală a acestora.

Programul Job Shadow Day este implementat de 17 ani în România. Prin intermediul acestuia, elevilor li se oferă oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă pentru a înțelege mai bine meseria, sarcinile, responsabilitățile, dar și abilitățile și competențele de care au nevoie pentru profesia respectivă. De asemenea, ei observă cum se defășoară o zi de lucru obișnuită și cum trebuie să se pregătească pentru acea meserie.

Anul acesta elevii au fost interesati de urmatoarele domenii de cariera: arhitectura, invatamant preuniversitar, agentii de turism, jandarmerie, politie, pompieri, armata, software-programare, avocatura, magistratura, traduceri, cabinet psihologic, medicina generala, fizioterapie. Pentru a veni in intampinarea solicitarilor lor au raspuns invitatiei de colaborare 10 institutii/organizatii carora vreau sa le multumesc pe aceasta cale : I.O.T.HomeNT, PFA Marinescu Elena Ramona, Cabinet de psihoterapie sistemica de cuplu si familie Hutanu Daniela Tereza, Av. Frija Andreea, Judecatoria Pascani, Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, Politia Municipala Pascani, Alex Clinic, prof. Ilade Felix, Aliseb Tour a declarat Hutanu Daniela Tereza, prof. coordonator al activitatii.

Cadrele didactice care derulează activități de consiliere și orientare profesională beneficiază de materiale educaționale gratuite (Manualul Profesorului Job Shadow, Manualul Elevului Job Shadow, materiale auxiliare)oferite de Junior Achievement România.

La edițiile anterioare, elevii înscriși în program au descoperit meserii și profesii spre care s-ar putea orienta în viitoarea carieră profesională.

Mentionam ca Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din peste 1.500 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații pe www.jaromania.org.

Alte articole