10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Elevii care vor abonamente gratuite pot depune documentele la sfârșitul lunii

Modificări importante pentru copiii care fac naveta la scolile din Pascani si vor sa beneficieze de transport gratuit. Confrom anuntului facut de conducerea societatii locale CLP Ecoserv SRL, elevii care vor să-si reînnoiască abonamentele pot depune documentele in ultimele cinci zile lucratoare ale fiecarei luni, astfel incat aceste legitimații sa fie ridicate în timp util și sa poata fi folosite pentru luna urmatoare.

Spre exemplu, pentru cei care vor sa beneficieze de transport gratuit  in luna martie a acestui an, ei trebuie sa se prezinte in intervalul 22 – 28 februarie cu toate documentele, la sediul R.A.G.C.L. de pe str. Moldovei, de luni pana joi, de la ora 7.0 pana la 14.00 si vineri, pana la ora 13.00.

Precizam ca vor beneficia de transport gratuit elevii care fac naveta din suburbiile Lunca, Blagesti, Gastesti, Bosteni si Sodomeni, iar cheltuielile urmează să fie decontate de la bugetul local.

Abonamentul gratuit pe transportul public local va fi eliberat in urma depunerii unei cereri, insotita de o copie dupa actul de identitate (certificatul de nastere sau cartea de identitate), o fotografie si o copie dupa carnetul de elev eliberat de institutia de invatamant.

Elevii de la scolile din Pascani beneficiaza de transport gratuit de la inceputul acestui an, iar, pana acum, au fost eliberate peste 300 de abonamente lunare, 122 pe luna ianuarie si alte 220 pe luna februarie. De asemenea, reamintim ca elevii pascanenii au avut abonamente gratuite si in anul 2021, insa doar pana in luna martie, asta dupa ce noua administratia a refuzat sa mai achite facturile societatii locale de transport.

 

Anunț CLP Ecoserv SRL:

S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, cu sediul in Municipiul Pascani, str.Morilor, nr.14, jud.Iasi, aduce la cunostinta publica ca, in conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale nr.1/2011 si a Hotararii Consiliului Local nr.232/23.12.2021, elevii din invatamantul obligatoriu si liceal acreditat/autorizat de pe raza administrativ-teritoriala a Municipiului Pascani beneficiaza de gratuitate pentru transportul urban cu mijloace de transport in comun, valabil pentru un traseu.
Pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor de transport public local rutier, elevii din invatamantul obligatoriu si liceal acreditat/autorizat de pe raza administrativ-teritoriala a Municipiului Pascani vor solicita abonament lunar de la S.C. CLP ECOSERV S.R.L. Pascani, in ultimele 5 zile lucratoare din luna in curs, pentru luna urmatoare, in baza urmatoarelor documente :
1) cerere scrisa a solicitantului de abonament catre SC CLP ECOSERV SRL Pascani, inregistrata la registratura societatii;
2) copie a documentului de identitate(certificat de nastere/carte de identitate) a solicitantului de abonament;
3) copie a carnetului de elev emis de institutia de invatamant la care invata elevul, vizat prin stampila si semnatura pentru anul scolar in curs;
4) o fotografie a solicitantului de tip buletin.
Documentele sus mentionate vor fi inaintate de fiecare solicitant societatii SC CLP ECOSERV SRL Pascani, in calitate de operator al serviciului de transport public local de persoane in Municipiul Pascani, care va elibera legitimatia de transport.
Cererile vor fi depuse de solicitanti la sediul R.A.G.C.L. Pascani, str.Moldovei nr.21, in perioada sus mentionata, dupa urmatorul program :
-de luni – joi, intre orele 7,00-14,00
-vineri, intre orele 7,00-13,00.
Informatii suplimentare se pot obtine la sediul societatii – persoana de contact- managerul de transport , d-na AMIHAESEI LILI, cat si pe site-ul societatii.

 

Director General
Ing. DUMITRU CHIUARIU

 

 

Alte articole