16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Elevii ar putea scăpa de mască la orele de sport

Ministerul Educaţiei susţine varianta ca masca de protecţie sanitară să nu fie purtată de către elevi în timpul orelor de educaţie fizică, mergând pe modelul practicat de Luxemburg, a declarat, miercuri, ministrul Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că, în cursul dimineţii, a solicitat o situaţie cu privire la practicile europene referitoare la purtarea măştii de către elevi în timpul orelor de educaţie fizică.

„În această dimineaţă am cerut o situaţie cu privire la practicile europene. Austria nu solicită purtarea măştii în timpul orelor de educaţie fizică, Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Suedia nu solicită. Franţa, spre exemplu, nu solicită, dar are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în spaţii exterioare. Luxemburg solicită purtarea măştii de la vestiar până la locul în care se derulează activităţile fizice şi mai apoi, după încheierea orei de sport, în care de asemenea nu solicită, portul măştii este obligatoriu de la locul în care s-au derulat activităţile fizice la vestiare”, a explicat ministrul.

Potrivit informaţiilor oficiale de la Bruxelles, Sorin Cîmpeanu spune că analizează adoptarea variantei practicate de Luxemburg, o decizie finală urmând să fie luată în urma discuţiilor care vor avea loc cu ministrul Sănătăţii.

„Informarea este oficială, venită de la reprezentanţii de la Bruxelles, cu date din surse deschise. (…) Spre exemplu, precum în Luxemburg, portul măştii este obligatoriu, dar de la vestiar până la locul în care se derulează ora de educaţie fizică, nu şi în timpul orelor de educaţie fizică. Vom avea şi punctul de vedere medical. Cred că cei cu specialitatea medicină sportivă sunt cei mai în măsură să ne aducă argumente pentru a lua decizia corectă”, a menţionat Cîmpeanu.

Sursa DIGI 24

Alte articole