6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Elevi premiați la un concurs de traduceri

Doi tineri pășcăneni s-au făcut remarcați la un concurs de traducere, organizat de Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi din Iași. Este vorba despre Bogdan Cristian Timofte, si Ștefania Ioniță, elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate Unirea din Pașcani. Primul dintre ei reușit sa obțină premiul I,  iar celălalt o mențiune, în cadrul concursului desfășurat sub egida ediției a VIII-a a Festivalului „Teodorenii”. 

Manifestarea s-a adresat exclusiv elevilor din ciclul liceal din județul Iași și a cuprins două probe: realizarea unei traduceri din română în engleză a unui fragment din volumul Cireșarii, de Constantin Chiriță, dar și a unei traduceri din engleză în română a unui fragment din volumul Moby Dick, de Herman Melville.  

Precizăm că pintre câștigători s-a numărat și eleva Bianca Virginia Gavrilescu de la Liceul Teoretic Ion Neculce din Târgu-Frumos, iar în urma concursului desfășurat în perioada 29 octombrie – 25 noiembrie, câștigătorilor le vor fi oferite premii constând în diplome și volume de cărți.  

 

 

Alte articole