23.5 C
Paşcani
joi, iulie 7, 2022
Array

Elevi pregătiţi pentru viaţă în cadrul unui proiect educaţional

Eveniment deosebit desfăşurat astăzi la Clubul Copiilor din Paşcani. Peste o sută de elevi din clasele terminale din oraş au fost prezenţi la cele trei ateliere educative pregătite de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Colegiul “Sadovenu” din Paşcani în cadrul proiectului “Fii pregătit”.

clubul copiilor 1

Astfel, elevii au beneficiat de suport din partea profesorilor pentru a alege instituţia de învăţământ cea mai potrivită aptitudinilor lor, dar au participat şi la workshopuri pe diferite teme, de la cetăţenie activă până la copiii afectaţi de migraţie şi mai ales care sunt drepturile lor.

Printre cei prezenţi a fost şi un inspector şcolar de la Iaşi. Alla Apopei, coordonatorul activităţii educative a prezentat celor prezenţi la eveniment şi ce înseamnă să fii voluntar.

Adresat cu precădere elevilor din mediul rural, proiectul „Fii pregătit” are ca scop pregătirea temeinică a 4.200 de elevi de gimnaziu şi de liceu din judeţele Iaşi şi Tulcea. Este vorba despre elevi de clasele a opta şi a XII-a. 50 de cadre didactice s-au implicat în acest proiect, la nivel de judeţe.

Proiectul „Fii pregătit” se derulează pe o perioada de 18 luni, până în luna septembrie 2015 şi beneficiază de o finanţare de 6,4 milioane de lei, din care 4,8 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile.

De acest proiect beneficiază 55 de unităţi de învăţământ din judeţul nostru.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Pașcani otrăvește pământul cu gunoaiele de pe domeniul public

Primăria Pașcani continua sa transporte remorci cu gunoaie, in...

Angajări în domeniul medical, la Pașcani

Se fac noi angajări în domeniul medical în municipiul...

Modernizări la Școala Specială Pașcani. Proiect de peste 17 milioane de lei – FOTO

Școala Gimnazială Specială din municipiul Pașcani, din zona Vale,...

Începe realizarea noii strategii de dezvoltare a Pașcaniului

Au fost stabilite firmele care urmează să facă noua Strategie Integrată...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow