More

    Electroputere VFU Pașcani s-a retras de la Bursă

    Array

    19 societăţi din judeţ ale căror acţiuni se tranzacţionau pe piaţa Rasdaq şi-au luat adio de la Bursă. Printre cele mai cunoscute societăţi care au ales să se retragă amintim aici: Brikston Construction Solutions, Electroputere VFU Paşcani, Tehnoton, ASAM ori Construcţii Unu SA.

    Începând de astăzi, la deschiderea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) judeţul Iaşi se va prezenta la linia de start cu doar 4 companii. 19 societăţi din judeţ ale căror acţiuni se tranzacţionau pe piaţa Rasdaq şi-au luat adio de la Bursă, fiind delistate. Cele mai sonore nume din judeţ care au ales să stea deoparte după desfiinţarea pieţei Rasdaq sunt Brikston Construction Solutions, Electroputere VFU Paşcani, Tehnoton, ASAM ori Construcţii Unu SA. Ultimele tranzacţii pe piaţa Rasdaq şi pe segmentul Nelistate s-au finalizat la sfârşitul săptămânii trecute, iar de ieri au fost oficial închise. „Conform Legii 151/2014 pentru clarificarea statutului pieţei Rasdaq, activitatea pieţei Rasdaq şi a segmentului Nelistate încetează de drept la 12 luni de la data intrării în vigoare a legii”, potrivit unui comunicat semnat de conducerea BVB. Legea a intrat in vigoare la finele lunii octombrie a anului trecut. Potrivit acesteia, companiile care nu se transfera pe piata reglementată sau pe sistemul alternativ sunt delistate. Legea care desfiinţează piaţa Rasdaq a intrat în vigoare în urmă cu un an, la sfârşitul lunii octombrie. Potrivit prevederilor acestei legi, societăţile ale căror titluri se tranzacţionau pe Rasdaq şi nu realizau demersurile interne pentru transferarea pe piaţa reglementată sau pe un sistem alternativ urmau a fi delistate.

    Lista completă
    Fosta Întreprindere de Piese Auto Iaşi îşi ia şi ea la revedere de la piaţa Rasdaq şi de la Bursă. ASAM SA, companie deţinută de soţii Tereza şi Ioan Prisecaru, a plătit în contul retragerii circa 23.000 lei celor opt dintre acţionarii minoritari ai societăţii care şi-au exercitat dreptul cu acest prilej. La începutul acestui an, în luna februarie, AGEA de la ASAM SA a hotărât retragerea de pe piaţa Rasdaq în contextul desfiinţării acesteia şi să stea deoparte, fără a mai întreprinde demersurile în vederea tranzacţionării acţiunilor pe o piaţă reglementată ori în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Anul trecut societatea soţilor Prisecaru a raportat o cifră de afaceri de 53,6 milioane lei şi un profit de 140.000 lei. Fortus SA este un alt nume greu al industriei ieşene de odinioară care a primit decizia delistării. Autoritatea condusă de Mişu Negriţoiu a mai publicat hotărâri de delistare în cazul următoarelor firme ieşene: Agromec Murgeni SA, Moldomec SA, Trust Construcţii, Transmixt Moldova SA Paşcani, Ubemar, Agrotransport Paşcani, Agro-Selmag, Construcţii Unu şi MC Ariton. Pe de altă parte, Iaşul are la tranzacţionare 3 reprezentante pe piaţa AeRO, sistemul alternativ administrat de BVB, toate fiind anterior listate pe Rasdaq. Fabrica de încălţăminte Aurora SA Târgu Frumos a fost prima din judeţ care a făcut saltul pe acest segment, fiind urmată de Iaşitex SA şi Construcţii Hidrotehnice SA. O altă pretendentă la admiterea pe AeRO este Construcţii Feroviare Moldova.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un consilier a demisionat din comisii, in semn de protest

    Lectie usturatoare din partea unui consilier local. Sorin Olariu de la PMP a demisioanat din trei comisii tehnice, unde legislativul local are reprezentanti, pentru...

    Dar din dar, pentru sănătate. Părinții Nicoletei au donat pentru Mateo, un copilaș operat pe creier

    Gest impresionant din partea familiei Nicoletei, adolescenta din Pascani diagnosticata cu o boala grava. Parintii fetei au donat 1.000 de euro din donatiile primite...

    Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

    Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI