11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Efectul devastator al încălzirii globale asupra corpului uman. Situaţia se va agrava

Am resimţit şi astăzi 40 de grade la umbră în multe zone ale ţării, iar căldura excesivă supune organismul unor riscuri uriaşe.

Încet, dar sigur, Pămanul e tot mai fierbinte, iar din această cauză, vor exista regiuni în care viaţa, va deveni pur şi simplu imposibilă. Este avertismentul cercetătorilor, care studiază efectele încălzirii globale, şi care caută soluţii, ca să ne adaptăm, la nouă realitate.

Orice grad în plus reprezintă o sursă de stres pentru corpul uman. Căldura excesivă destabilizează sistemul nervos central şi ne afectează buna dispoziţie. Asta am simţit cu toţii şi astăzi.

Presiunea sângelui scade dramatic din cauza temperaturilor ridicate ceea ce determină inima să bată într-un ritm mai accelerat în încercarea de a pompa mai mult sânge pentru reglarea circulaţiei.

Dacă nici nu sunteţi hidrataţi atunci volumul sângelui scade şi mai mult şi la fel tensiunea intravenoasă. Şi tocmai de aceea ajungem să ne simţim obosiţi, ameţiţi, sleiţi de puteri. Primele semne ale acestui stres termic asupra organismului sunt durerile musculare sau cele de cap.

n mod normal, corpul nostru se răcoreşte prin transferul de căldură din organism către exterior, către un mediu mai rece.

Asta se face prin două moduri: vasele noastre de sânge se dilată şi împing astfel către exterior sângele fierbinte care va circula foarte aproape de piele prin care se va transmite astfel căldura mai uşor spre exterior. Tocmai de aceea, unii oameni se îmbujorează foarte tare atunci când le este cald

Pe de altă parte, temperatura corpului nostru se reglează şi atunci când transpirăm. Lichidul eliminat astfel prin piele se evaporă şi ia cu el şi o parte din temperatura în exces din organism.

De aici e simplu să înţelegem ce se întâmplă. Cum temperatura normală a corpului este de aproximativ 37 de grade, noi nu prea mai putem transfera căldura din propriul organism dacă în exterior sunt tot 37 de grade sau chiar mai multe.

Dacă umiditatea este ridicată, la fel ca temperatură, atunci apare disconfortul termic pentru că transpiraţia nu ne mai ajuta cu nimic deoarece nu se mai evaporă, aerul din jur fiind deja plin de umezeală.

CONTINUARE PE STIRILE PRO TV

Alte articole