Se vorbeste de mult timp de echilibrul dintre viata profesionala si viata profesionala, insa mai toate articolele spun acelasi lucru: nu te obosi prea mult, nu lucra pana la epuizare, deoarece nu are rost, petrece mai mult timp cu familia si facand lucrurile care iti plac, asigura-te ca ai si timp sa cheltui banii pe care ii produci etc.
Insa rareori se atinge si cealalta fata a monedei: atunci cand ai prea mult timp personal, resimti dezechilibrul fata de viata personala. Nu ne referim la oamenii dependenti de munca sau cu sindromul Stockholm, ci la oameni care nu inteleg de ce fac anumite lucruri. Ci la faptul ca nu suntem formati dintr-o singura culoare. Suntem un spectru de culori, iar acest spectru simte nevoia sa fie colorat peste tot.
Oamenii se simt mai destepti, mai impliniti, mai mandri si mai siguri pe ei atunci cand sunt multumiti de cariera lor. Ii face totodata fericiti din punct de vedere social, financiar, dar mai ales din perspectiva mentala, a eforturilor depuse, a eficientei cu care lucreaza. Uneori este vorba de o problema pe care au incercat sa o rezolve mult timp, alteori despre simpla bucurie a taia/ bifa ceva de pe lista de facut la sfarsit de zi.
