11.2 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021
Array

E oficial. 21 martie va fi Ziua Olteniei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei. Sărbătoarea va fi marcată prin organizarea unor programe şi manifestări artistice.

Parlamentul a adoptat pe 21 martie, cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, sărbătoarea urmând a fi marcată de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.

Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Potrivit expunerii de motive, „se cuvine să se marcheze ziua de 21 martie – Ziua Olteniei, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară pe Podul Calicilor, ca fiind Ziua Olteniei”.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Noi restricții în Pașcani în perioada 21 octombrie – 3 noiembrie. Vezi hotărârea dată de CJSU

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Iasi a emis hotararea prin care se impun noi restrictii in...

Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni

Elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Astfel, toate școlile...

Deputatul PNL Sorin Năcuță: “Soluția Guvernului PNL pentru scăderea facturilor la electricitate și gaze: compensare, plafonare, amânare la plată”

Propunerea legislativă care are ca scop compensarea, plafonarea și amânarea la plată a facturilor va fi votată...

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova Târgu Frumos 

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova din orasul Târgu Frumos. Directia de Sanatate Publica Iasi a...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI