17.7 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Durata rezidențiatului crește, de la 5 la 6 ani la chirurgie toracică și cardiologie

Concursul de rezidenţiat din acest an, care se va desfăşura în centrele universitare din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, vine cu noutăţi, comparativ cu ceilalţi ani.

În urma solicitărilor venite din partea mai multor comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii (MS), care au cerut armonizarea curriculelor de pregătire cu cele europene, s-a ajuns la concluzia că trebuie să se revină la duratele de pregătire care existau în urmă cu mai mulţi ani.

Astfel, durata rezidenţiatului va creşte cu câte un an, de la 5 ani la 6 ani la specialităţile de chirurgie toracică, cardiologie şi de la 4 la 5 ani pentru endocrinologie, gastroenterologie, geriatrie şi gerontologie. „În opinia specialiştilor, majorarea este susţinută de faptul că şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene există o tendinţă generală în acest sens. Demersul Ministerului Sănătăţii de revizuire a duratelor de pregătire a fost susţinut şi de Colegiul Medicilor din România“, au precizat reprezentanţii MS.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow