17.4 C
Paşcani
vineri, august 12, 2022
Array

Comuna Vânători are medic de familie. Se transferă unul din județul Neamţ

Comuna Vânători are medic de familie. Se transferă unul din județul Neamţ

Veste bună pentru mii de locuitori. După mai bine de un an de când erau nevoiți să ajungă la Pașcani, cum puteau, cetățenii comunei Vântători vor avea medicul lor de familie, delegat din județul Neamț. Primarul Constantin Lupu a făcut mai multe demersuri în ultima perioada pentru a venit în ajutorul persoanelor din comună.

Locuitorii comunei Vânători vor avea, în curând, un medic de familie, după ce, de mai bine de un an aceştia sunt nevoiţi să parcurgă un drum de 25 de kilometri ca să ajungă la Paşcani, unde s-au înscris la un alt cabinet. Medicul a primit spaţiul în chirie şi urmează să înceapăactivitatea. Comuna este dotată cu trei puncte sanitare în care au funcționat cabinetele medicilor de familie.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Iaşi susţin că în acest mod s-a rezolvat lipsa de la nivelul judeţului, însă de fapt problema continuă să existe, deoarece a plecat un medic dintr-un judeţ învecinat.

„Am aprobat cererea unui medic din judeţul Neamţ, iar cu această ocazie nu mai avem nicio comună în judeţul Iaşi fără medic. Dacă privim egoist, putem spune că situaţia din Iaşi s-a rezolvat, însă dacă ne gândim că orice medic care vine în Iaşi pleacă din alt judeţ, descoprim că de fapt există o problemă generală. Sunt doi ani de când doctorii care îşi deschid cabinete în Iaşi sunt cei care pleacă din alte judeţe. De exemplu, din judeţul Neamţ avem trei doctori care au venit. Motivul e cumva simplu, în Iaşi sunt mai multe oportunităţi“, a precizat pentru ziaruldeiasi, dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedinte al Colegiului Medicilor Iaşi.

Apelul a fost lansat în urmă cu câteva luni de edilul comunei Vânători, Constantin Lupu, când a făcut numeroase solicitări la Direcția de Sănătate Publică, Colegilor Medicilor și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, toate din Iași.

De când medicul de familie al comunei a plecat la muncă în Franța, prin localitate au mai fost medici de la Iași însă nu au rezistat din cauza condițiilor de navetă. Astfel, cei care s-au încumetat să vină în comună nu au stat foarte mult.

Tanti Elena a ajuns la vârsta a treia și spune că perioada când nu eram medic de familie a fost foarte grea. Având probleme locomotorii îi era foarte greu să se deplaseze în altă comună sau la Pașcani pentru rețete sau chiar să stea de vorba cu medicul.

Menționăm că populația comunei Vânători are 4 650 de locuitori, mare majoritate pensionari, cu diferite probleme de sănătate. Comuna este alcătuită de 5 sate – Vânători, Crivești, Gura Bâdiliței, Hârtoape și Vlădnicuț

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow