More

    După hram, la spital

    Array

    Tot mai multe petreceri, cum ar fi hramul unui sat când rudele se întâlnesc în casa din localitatea sărbătorită se încheie cu conflicte între membrii familiei. Aşa s-a întâmplat şi pe 8 septembrie în două localităţi din apropierea municipiului Paşcani, unde două femei au cerut ajutorul medicilor după ce au fost bătute.
    Pentru o tânăra în vârstă de 21 ani din Stolniceni Prăjescu ziua de sărbătoare, de Naşterea Maicii Domnului, s-a terminat la spitalul din Paşcani după ce ar fi fost victima unei bătăi. Această a cerut ajutorul medicilor pentru că a primit mai multe lovituri la coaste şi în regiunea abdomenului. De asemenea, femeia prezenta urme de lovire şi la faţă.
    Şi o altă femeie din Muncelul de Sus în vârstă de 34 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost bătută.Pe lângă vânătăile de pe faţă această avea şi contuzie toracică şi traumatism la umărul drept.
    După investigaţii amănunţite medicii au decis că nici una dintre cele două femei nu necesită internare şi au fost lăsate să meargă acasă.
    Până în acest moment la poliţie nu a fost înregistrată nici o plângere.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un consilier a demisionat din comisii, in semn de protest

    Lectie usturatoare din partea unui consilier local. Sorin Olariu de la PMP a demisioanat din trei comisii tehnice, unde legislativul local are reprezentanti, pentru...

    Dar din dar, pentru sănătate. Părinții Nicoletei au donat pentru Mateo, un copilaș operat pe creier

    Gest impresionant din partea familiei Nicoletei, adolescenta din Pascani diagnosticata cu o boala grava. Parintii fetei au donat 1.000 de euro din donatiile primite...

    Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

    Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI