Un ieşean din Târgu Frumos s-a trezit amendat de primărie după ce şi-a reclamat un vecin. Cristian Doleanu şi-a cumpărat în 2008 o casă pe strada 1 Decembrie din Târgu Frumos. Ulterior, unul dintre vecini şi-a construit o anexă în imediata apropiere a gardului care separă cele două proprietăţi. „Legea impune o anumită distanţă faţă de limita proprietăţii, or anexa e construită la 30 de centimetri de ea, încât acoperişul intră practic la mine în curte. Asta n-ar fi o problemă, dar apa şi zăpada de pe acoperişul lui cad la mine în curte. Am avut depozitate nişte piese şi utilaje de 30.000 de lei, pe care mi le-a distrus zăpada căzută de la vecin. N-am avut cu cine să stau de vorbă. Curtea mea are 480 mp, cu tot cu casă, şi nu aveam unde să le pun pe toate“, a spus Doleanu. Acesta a solicitat primăriei în 2010 luarea de măsuri pentru demolarea construcţiei ridicate de vecin, fără niciun rezultat.
Doleanu s-a adresat şi Inspectoratului în Construcţii, Prefecturii şi Poliţiei, ajungând să depună şi plângeri penale. „Cunoaştem situaţia. Este un conflict de ani de zile între cei doi vecini. S-au reclamat unul pe celălalt. Nici Doleanu nu este în legalitate, întrucât a făcut abuziv o serie de construcţii şi reabilitări. Până la urmă, dacă ei nu se înţeleg ca vecini, toată situaţia va fi descâlcită în instanţă“, a explicat George Vălianu, arhitectul-şef al oraşului Târgu Frumos. Ultimul demers al lui Doleanu pe lângă primăria oraşului, în cursul lunii februarie, s-a soldat cu o dublă amendă, de 1.000 de lei, aplicată lui şi vecinului. „Dacă eu am făcut ceva ilegal în 2008, ei abia în 2014 au văzut? Până la urmă, eu mă aleg şi cu paguba, şi cu amenda?“, a spus Doleanu. Sursa Ziarul de Iasi