18.5 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Două posturi vacante la Primăria Pașcani

Noi angajări la Primăria Municipiului Pașcani. Administrația locală scoate la concurs două funcții publice vacante, în cadrul  Serviciului Urbanism și Amenajări Teritoriale.

Este vorba despre un post de inspector asistent, clasa I și unul de inspector debutant, tot clasa I. Pentru ambele funcții se solicită studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor.

Dosarele de înscriere se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, la sediul Primăriei, proba scrisa este pe 11 mai, iar interviul se va susține in termen de cinci zile de la data susținerii probei scrise.

Menționăm că anunțul a fost postat pe site-ul primăriei joi, 8 aprilie, la secțiunea „Organizarea – Carieră – Anunțuri”.

Mai multe informații cu privire la concursurile de angajare puteți obține și la numărul de telefon: 0232/762300, interior 111, fax 0232/766259 sau la adresa de e-mail: personal@primariapascani.ro.

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...