4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Dosarul care i-a speriat pe magistraţii ieşeni: s-au recuzat pe bandă rulantă. Până la urmă, l-au pasat la Paşcani

Judecătorii din Paşcani au făcut o adevărată gimnastică verbală pentru a justifica achitarea unui ieşean acuzat de contrabandă cu ţigări. Dosarul a ajuns la Paşcani după ce magistraţii Judecătoriei ieşene s-au abţinut unul după altul de la a prelua cazul. Reticenţa judecătorilor ieşeni de a-l judeca pe Costachi Stângaciu, ca şi a celor păşcăneni de a lua o decizie de condamnare ar putea fi legate de faptul că unul dintre fiii acuzatului este procuror, iar nora sa este ea însăşi magistrat la Judecătoria ieşeană.

Faptele de care este acuzat Stângaciu s-au petrecut la începutul lunii februarie 2017, când în urma unui control inopinat al Poliţiei de Frontieră, sub tejgheaua magazinului lui Stângaciu au fost găsite 212 pachete de ţigări de contrabandă. În procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante se menţionează declaraţia lui Stângaciu conform căreia ar fi cumpărat personal ţigaretele respective. Ca urmare, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, instanţa sesizată fiind Judecătoria Iaşi. La primul termen al procesului, preşedintele de complet a depus o declaraţie de abţinere, cauza fiind astfel amânată. La termenul următor, declaraţia de abţinere a fost acceptată, urmând a fi desemnat un alt judecător. Şi acesta însă a depus o cerere de amânare. Rând pe rând, au fost înregistrate 14 cereri de amânare depuse de tot atâţi judecători, până când dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Paşcani.

Aici, dosarul s-a aflat pe rol timp de aproape un an şi jumătate. După numeroase amânări, pentru citarea martorilor, apoi pentru convocarea acestora cu mandat de aducere sau pentru completarea declaraţiilor inculpatului, dosarul a rămas în pronunţare. Şi pronunţarea a fost amânată în două rânduri. Până la urmă, judecătorii au ajuns la concluzia că inculpatul trebuie achitat. Aceasta, deoarece la magazinul unde au fost găsite ţigările lucrează şi unul dintre fiii săi, neputându-se afirma cu certitudine cine le-a adus. Aceasta, deşi chiar inculpatul recunoscuse în faţa poliţiştilor de frontieră că el a cumpărat ţigările şi nimeni nu susţinuse că declaraţia ar fi fost dată sub constrângere.

Cu alte cuvinte, s-a considerat că fapta de contrabandă nu ar consta în achiziţionarea a 212 pachete de ţigări, ci în introducerea acestor pachete sub tejgheaua magazinului. „Instanţa reţine că fapta de contrabandă dedusă prezentei judecăţi este una uşor atipică faţă de majoritatea cazurilor în care făptuitorul este depistat cu ţigaretele de contrabandă asupra sa. Cu privire la declaraţia inculpatului, instanţa apreciază că doar acest temei nu este suficient pentru a determina convingerea instanţei că inculpatul a cunoscut cu adevărat despre existenţa ţigaretelor de contrabandă în incinta magazinului său”, au justificat magistraţii. În plus, aceştia au apreciat că declaraţiile făcute la momentul flagrantului, adică înainte de a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia, nu pot fi folosite împotriva sa. În final, judecătorii au decis aplicarea principiului „in dubio pro reo”, adică „în caz de dubiu, se decide în favoarea acuzatului”. Ca urmare, Stângaciu a fost achitat.

Sentinţa dată la Paşcani a fost atacată de procurori, ieri desfăşurându-se primul termen în faţa Curţii de Apel. Soluţia dată a fost cea de amânare a cauzei, pentru ca inculpatul să-şi poată angaja un apărător.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...