34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
Array

DOMNUL FRANA. Primarul si consilierii reclama ca secretarul Mircea Zuzan blocheaza reforme si investitiile

De doi ani de zile Pascaniul bate pasul pe loc. Investitiile se fac cu mare greutate iar reformele tot sunt amanate , aparent doar din cauza incompetentei sau dezinteresului functionarilor sau alesilor locali. Ei bine in sedinta de astazi secretarul Mircea Zuzan a fost acuzat ca blocheaza cu buna stiinta activitatea institutiei, din cauza unor interese personale.
Domnul frana! Asa l-au poreclit printre dinti cativa consilieri locali pe secretarul Mircea Zuzan, in sedinta de astazi. Dezbaterile au inceput cu o observatie din partea consilierului Ioan Ionita care l-a intrebat pe primar din ce motive, nici in acesta sedinta, nu se afla pe ordinea de zi proiectele privind delegarea serviciului de apa si canal si cel cu privire la schimbarea conducerilor la regii.
Edilul pascanean a precizat ca de vina ar fi secretarul Mircea Zuzan si o parte dintre functionarii din subordinea lui, care blocheaza sau intarzaie actele administrative pentru a nu ajunge la timp pe masa consilierilor. Pantazi a explicat ca a cerut in zadar serviciilor de specialitate sa pregateasca aceste documente si ca uneori este nevoit sa lucreze, singur, proiectele de hotarare.
In replica secretarul Mircea Zuzan a explicat ca nu el, ci functionarii publici, ar fi de vina si ca cel mai porbabil in sedinta din luna mai proiectele vor fi la mapa consilierilor.
In acelasi context, consilierul Ionita a constatat ca reformele de la societatea de apa si canal sunt blocate tot de secretarul Mircea Zuzan, membru in conducerea Prest Serv Apa Canal Pascani. Zuzan a contestat la Prefectura Iasi hotararea privind schimbarea Consiliilor de Administratie, motiv pentru care actualii directori au ramsa pe functii, iar noii membrii asteapta sa fie numiti de luni de zile. Aituatia ar mai putea dura mult timp daca acest caz va ajunge in instanta de contencios administrativ.
La finalul sedintei secretarul Primariei Pascani a fost pus din nou in discutie. De acesta data viceprimarul Vasile Axinte a subiliat ca intre primar si secretar nu exista o colaborare eficienta si ca unele initiative administrative sunt blocate. El i-a cerut edilului sa nu mai urce in biroul lui Mircea Zuzan ci sa coboare secretarul in biroul primarului atunci cand sunt discutate problemele comunitatii, mai ales ordinea de zi a sedintelor Consiliului Local .
Mentionam ca dupa sedinta de astazi un grup de consilieri a hotarat sa ceara legislativului local analizarea activitatii secretarului si daca este cazul sa demareze procedurile legale pentru sanctionarea lui.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
34 ° C
35.1 °
31.9 °
31 %
1.1kmh
96 %
mie
34 °
joi
35 °
vin
30 °
sâm
34 °
Dum
29 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI