More

    Doi frați au fost loviți grav de o mașină

    Array

    Accident rutier grav în care au fost implicați doi minori a avut loc în apropiere de Hîrlău. Doi frați au fost loviți de un microbuz, iar micuții au ajuns în stare gravă la spital, dat fiind că în urma impactului au fost izbiți și împinși câțiva metri pe șosea.

    Doi frați din comuna Scobinți – Hîrlău au ajuns la un spital din Iași după ce au fost victime a unui accident rutier. Nefericitul moment s-a petrecut pe o stradă din satul Fetești, comuna Scobinți, marți, 26 iulie în jurul orei 14.00. Martorii spun că minorii se jucău pe marginea șanțului și când au vrut să traverseze strada nu s-au asigurat, iar microbuzul care circula regulamentar nu a mai putut fi oprit în timp de câtre șoferul în vârstă de 36 ani.

    Cei doi, un băiat și o fată, în vârstă de 4 respectiv 5 ani au fost loviți în plin. Ambulanțierii au venit pentru a acorda îngrijirile medicale de urgență, minorii find apoi transferați de la Spitalul Orășănesc la Sfânta Maria din Iași.

    Polițiștii veniți la fața locului au făcut măsurători, iar frâna a fost pusă pe o distanță de 18 metri. Șoferul a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind negativ însă i s-a întocmit dosar penal.

    Cercetările vor continua, iar în funcție de starea celor doi frățiori ai familiei Apetrei se va schimba și încadrarea făcută în primă fază de oamenii legii.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un consilier a demisionat din comisii, in semn de protest

    Lectie usturatoare din partea unui consilier local. Sorin Olariu de la PMP a demisioanat din trei comisii tehnice, unde legislativul local are reprezentanti, pentru...

    Dar din dar, pentru sănătate. Părinții Nicoletei au donat pentru Mateo, un copilaș operat pe creier

    Gest impresionant din partea familiei Nicoletei, adolescenta din Pascani diagnosticata cu o boala grava. Parintii fetei au donat 1.000 de euro din donatiile primite...

    Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

    Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI