20.7 C
Paşcani
sâmbătă, iunie 19, 2021
20.7 C
Paşcani
sâmbătă, iunie 19, 2021
Array

Doar depuneri de coroane, de 1 Decembrie

Ultimele știri

 

 

În ultimii ani paradele militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale aduc un strop de mândrie în sufletele românilor şi sunt un prilej de bucurie pentru cei mici. Anul acesta însă parada de 1 Decembrie din Pascani, nu va mai fi. Motivul invocat de cei din conducerea Primariei este lipsa fondurilor. Nici fasolea cu carnati, sarmalele, vinul fiert si programul artistic nu vor mai fi tot din lipsa banilor.
Insa veteranii de razboi, politicienii, elevii si profesorii, dar si cei din conducerea unor societati comerciale din Municipiu vor depune coroane incepand cu ora 8.30 la monumentele din suburbii si Pascani, incepand cu Biserica Lunca, 9.10 Blagesti, 9.40 Sodomeni, 10.10 Gastesti, 10.40 Troita din cartierul Fantanele, 11.00 Monumentul din strada Stefan cel Mare, 11.10 Biserica Sfintii Voievozi, 11.30 Biserica Inaltarea Domnului. Programul de festivitati se va incheia cu alocutiuni ale reprezentantilor autoritatilor publice.
Majoritatea pascanenilor intrebati de reporterii Tv Bit au declarat ca sunt dezamagiti ca nu vor mai vedea parada militara in acest an, moment ce trebuia pastrat ca si o traditie pentru a bucura mai ales pe cei mici. ziarulorioznt.info

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer fragmentat
20.7 ° C
21.1 °
16.7 °
80 %
3.3kmh
66 %
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
28 °
mie
29 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI