22.7 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

Distrus de o drujbă! Elicopterul SMURD a venit la Pașcani

Un adolescent ajuns pe mâna medicilor după ce într-un moment de neatenție a scăpat de sub control drujba cu care tăia lemnele și lanțul tăios i-a ajuns pe față. Elicopterul SMURD a fost solicitat de urgență la fața locului pentru intervenție de urgență. Acum băiatul se află internat la un spital din Iași, acolo unde a primit îngrijirile medicale care se impun. Nefericitul moment s-a petrecut într-o localitate din comuna Sirețel.

Intervențiile rapide ale medicilor i-a salvat viața unui băiat în vârstă de 14 ani care a scăpat drujba din mâna, brăzdându-i chipul.  Serviciul de Ambulanță Pașcani a fost solicitat prin 112 la fața locului, în Humosu din comuna Sirețel, pentru acordarea ajutorului medical care se impune în astfel de cazuri.

Adus la CPU Pașcani, medicii au solicitat elicopterul SMURD pentu intervenție de urgență și trasfer la o clinică de specilitate din Iași.

Rănile suferite au fost grave însă medicii de la Sfântul Spiridon spun că starea lui era stabilă.

“În momentul în care a fost adus la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului ‘Sf. Spiridon’ din Iaşi, pacientul, un copil în vârstă de 14 ani, era conştient şi nu a fost nevoie de intubare. Se pare că acestuia i-a alunecat drujba din mână în timp ce tăia lemne şi a suferit răni la nivelul feţei. În urma accidentului, minorului i-a fost afectat şi ochiul stâng. Acesta a fost internat la Spitalul ‘Sf. Spiridon’, la oftalmologie”, precizează medicii Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iaşi.

Nefericitul accident a avut loc sâmbătă, 3 februarie în jurul orei 12:00.

Alte articole