More

    Dispariţia medicamentelor ieftine afectează bugetele spitalelor din Iași

    Array

    „Aceste medicamente pe care nu le găsim sunt din categoria celor obişnuite, al căror preţ de achiziţie nu depăşea câţiva lei“, arată dr. Ştefan Georgescu, director medical al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

    Spitalele din Iaşi au cheltuit mai mulţi bani pe medicamente în ultimele luni, de când de pe piaţă au dispărut o serie de produse farmaceutice uzuale al căror preţ de comercializare nu depăşea câţiva lei. Directorii unităţilor medicale au arătat că această criză a medicamentelor îi afectează în mod direct, fiind nevoiţi să se apro­vizioneze cu înlocuitori care costă mai mult în comparaţie cu produsele farmaceutice pe care le achiziţionau în urmă cu un an.

    „Este adevărat că, în ultimele luni, sunt o serie de medicamente pe care le găsim mai greu sau pe care nu le găsim deloc. La fel de adevărat este că aceste medicamente pe care nu le găsim sunt din categoria celor obişnuite, al căror preţ de achiziţie nu depăşea câţiva lei. În aceste condiţii, soluţiile pe care le găsim sunt medicamen­tele înlocuitoare. Acestea însă nu mai au acelaşi preţ, ci sunt, de regulă, mai scumpe“, a arătat prof. dr. Ştefan Geor­gescu, director medical al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

    Pentru a rezolva criza medicamentelor, reprezentanţii unităţii medicale au organizat mai multe şedinţe în cadrul cărora au încercat să găsească soluţii de achiziţie pentru produsele care nu se mai găsesc pe piaţă. Una dintre acestea ar fi achiziţionarea medicamentelor care lipsesc prin încredin­ţare directă, însă în acest caz oferta de preţ din prezent este mai mare decât acum câteva luni.

    Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, în această unitate medicală criza medicamentelor nu se resimte, întrucât principalele substanţe farmaceutice pe care infecţioniştii le folosesc sunt antibioticele.

    „Proporţia antibioticelor în tratamentul bolnavilor este reprezentantivă. Alte categorii de medicamente avem mai puţine şi nu suntem afectaţi de această situaţie, având în vedere că antibioticele nu au dispărut de pe piaţă“, a arătat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al spitalului.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    ”Atenţie la capcanele din noile contracte! Nu există miracole în ofertele ieftine”

    Oamenii ar trebui să fie foarte atenţi când semnează noi contracte de energie, întrucât furnizorii au multe tactici de a păcăli clienţii, iar preţurile...

    Medicii de familie către pacienţi: Programaţi-vă singuri pe portalul de vaccinare!

    Aceştia spun că nu pot face faţă numărului mare de solicitări, mai ales în condiţiile în care platforma de înscrieri merge cu intermitenţe, şi...

    Cum a dat lovitura Grupul GRAMPET: Testul economic din 2020, o provocare economică unică în România

    Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI