14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Dezinsecţia împotriva ţânţarilor, la sfârşitul lunii

 

Lucrările de dezinsecţie din acest an vor începe la sfarsitul lunii iunie, la Paşcani. Anunţul a fost făcut de societatea locală CLP Ecoserv SRL unitate delegată de Consiliul Local să presteze astfel de servicii.

Pregătirile au început deja, pentru procurarea substanţelor necesare şi planificarea acţiunilor. Managerul Leonard Ursu a precizat că în acest an vor fi două stropiri cu substanţe pentru combaterea ţânţarilor, pe domeniul public.

Suma alocată este aproape dublă faţă de anul trecut, cca 250 000 lei. De acesta dată se va interveni nu doar în locurile de joacă şi Parcul Municipal ci şi pe străzile din oraş şi suburbii. De asemenea  se va interveni şi la subsolurile blocurilor, la solicitarea şefilor de asociaţii, nota de plată urmând să fie decontata din banii locatarilor.
Pentru că societatea să poată desfăşura acţiuni de dezinsecţie este nevoie ca,mai întâi, să fie rezolvate o serie de probleme administrative. Se aşteaptă ca în şedinţa programată pe 19 iunie să fie aprobaţi de consilierii locali indicatorii de performanţă pentru semnarea contractului de delegare. Şi demararea demersurilor pentru obţinerea licenţei dar lucrările de dezinsecţie ar urma să inceapa de pe 25 iunie.

Alte articole